Thursday , April 18 2024

Michael Douglas, afectat vizibil de lupta cu cancerul

Michael Douglas, în vârstă de 66 de ani, continuă să lupte cu boala sa, urmând un tratament împotriva cancerului la gât şi încearcă să ducă o viaţă normală, informează dailymail.co.uk.
Actorul a fost fotografiat de curând ducându-şi fiica la şcoală. În timp ce Douglas se concentrează pe ameliorarea stării sale de sănătate, prietenul său Danny DeVito a ridicat, la Zurich, premiul Golden Icon în numele acestuia.
“Michael este foarte puternic. Se însănătoşeşte cu fiecare film pe care îl face. De aceea îi tot spun sa lucreze cât mai mult” a declarat DeVito, care a jucat împreună cu Michael Douglas în filmele “Idilă pentru o piatră preţioasă” şi “Giuvaerul Nilului” , cu ocazia festivităţii de la Zurich.
Săptămâna trecută, soţia actorului, Catherine Zeta-Jones a renunţat la planurile de a urmări competiţia de golf Ryder Cup, după ce a fost prezentă la ceremonia de deschidere. În mod normal aceasta ar fi asistat la competiţie împreună cu soţul său, amândoi fiind iubitori de golf. “Michael nu va călători cu mine weekendul acesta. Trebuie să-şi încheie tratamentul”, a declarat actriţa.
“Rezistă foarte, foarte bine si toată lumea este foarte încântată de progrese. Doctorii sunt foarte mulţumiţi şi tocmai încheie opt săptămâni istovitoare de tratament”, a adăugat Catherine Zeta-Jones.
Actriţa a renunţat la un nou rol pentru a putea petrece mai mult timp cu soţul său pe parcursul luptei acestuia cu boala. Zeta-Jones ar fi trebuit sa joace rolul lui Vivien Leigh în filmul Săptămâna mea cu Marilyn/ My Week With Marilyn alături de Kenneth Branagh şi Michelle Williams, un personaj pe care spunea că este nerăbdătoare să îl interpreteze.
Michael Douglas a fost diagnosticat în august cu cancer la gât în stadiu avansat.
În cazul în care radioterapia şi chimioterapia nu vor fi eficiente, Michael Douglas va trebui să fie operat şi va suporta o laringectomie parţială sau totală. În urma unei astfel de operaţii, actorul american ar putea avea o voce schimbată sau ar putea să îşi piardă vocea complet.

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …