Saturday , April 20 2024

Metallica a donat 250.000 de euro pentru construcţia primului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România

Trupa Metallica a donat suma de 250.000 de euro pentru construcţia primului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România, alăturându-se astfel iniţiativei #NoiFacemUnSpital, a anunţat pe Facebook Asociaţia Dăruieşte Viaţa.
Membrii trupei au făcut donaţia prin intermediul Fundaţiei Metallica “All within my hands”.
Trupa Metallica susţine miercuri seara un concert la Bucureşti, pe Arena Naţională.
Asociaţia Dăruieşte Viaţa doreşte să ofere o şansă în plus bolnavilor de cancer din România, iar în acest scop construieşte primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România.  (Agerpres)

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …