Thursday , April 25 2024

Mentalistul Gog "s-a evaporat" fara sa plateasca nota de plata de la o terasa

cristian-gog

Ghiceşte gândurile, levitează, sparge becurile sau mută obiectele dintr- un loc în altul doar dintr-o privire, dar cel mai mult îi place să îndoaie metale. Cu toate acestea, mentalistul nu a reuşit să-i păcălească prin puterea minţii şi pe angajaţii terasei Mambo din Mamaia, unde Cristian s-a cinstit cu două persoane.
Cel puţin aşa susţine Alex, şeful de sală al localului: “Nu mă aşteptam să plece fără să plătească. Cristian Gog a venit sâmbătă seara la terasa Mambo, însoţit de un prieten şi de o fată, au stat cam două ore şi au consumat o sticlă de alcool şi sucurile aferente, după care a vrut probabil să demonstreze că este un iluzionist profesionist şi s-a făcut nevăzut cu prietenii lui, înainte de a-şi achita nota de plată, în valoare de 350 de lei”.
Reprezentanţii respectivei locaţii au primit un răspuns de-a dreptul obraznic din partea lui Gog, după ce au reuşit să-l contacteze: “Dacă puteţi demonstra că am fost acolo, sunt de acord să achit suma respectivă”.
Presupusul rău-platnic nu s-a gândit însă că terasa este blindată de camere video: “Dacă nu plăteşte, vom face plângere la poliţie. Nu înţeleg ce a vrut să facă acest iluzionist? Să demonstreze că este un bun profesionist sau are nevoie de publicitate?”, a adasugat chelnerul.
Libertatea.ro

Vezi si

Veneția introduce de astăzi o taxă de intrare de 5 euro

Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri, începând cu 25 …