Tuesday , December 6 2022

Mel Gibson a pierdut rolul din "The Hangover 2", pentru ca nu l-au vrut ceilalţi actori

Actorul australian Mel Gibson a ratat şansa de a juca în partea a doua a comediei “Marea mahmureală/ The Hangover 2”, în urma obiecţiilor formulate de ceilalţi actori din distribuţia filmului, a anunţat, joi, regizorul peliculei.
Regizorul Todd Phillips şi reprezentanţii studiourilor Warner Bros. au anunţat, la începutul săptămânii, că Mel Gibson va interpreta rolul unui specialist în arta tatuajelor în comedia “The Hangover 2”. După câteva zile însă, ei au fost nevoiţi să retragă oferta făcută actorului australian.
“Cred că Mel ar fi fost minunat în acest rol şi am beneficiat de sprijinul total oferit de studiourile Warner Bros. Însă mi-am dat seama că realizarea unui film reprezintă un efort colectiv, iar această decizie trebuie să fie pe deplin sprijinită de actorii din distribuţie şi de membrii echipei de filmare”, a declarat Todd Phillips, într-un comunicat emis împreună cu studiourile Warner Bros.
“The Hangover 2” îi va aduce din nou împreună pe marile ecrane pe Zach Galifianakis, Bradley Cooper, Ed Helms şi Justin Bartha, care au interpretat în filmul din 2009 rolurile a patru prieteni plecaţi într-o călătorie plină de peripeţii la Las Vegas, pentru a organiza o petrecere a burlacilor. În continuarea acestei comedii, care a avut un imens succes de casă, acţiunea se va petrece la Bangkok. Todd Phillips va asigura şi de această dată regia filmului.
Lansarea următorului film în care joacă Mel Gibson, comedia “Beaver”, regizată de Jodie Foster, a fost amânată de compania Summit Entertainment, din cauza scandalurilor care au afectat viaţa personală a actorului, anchetat pentru o presupusă agresiune comisă asupra fostei sale iubite, Oksana Grigorieva.
În anii ’90, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume. El a câştigat două premii Oscar, la categoriile “cel mai bun regizor” şi “cel mai bun film”, în 1995, cu pelicula “Inimă neînfricată”. Celebrul regizor al filmelor “Patimile lui Hristos” şi “Apocalypto” a revenit în ianuarie pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul “Edge of Darkness”.
Comedia “Marea mahmureală/ The Hangover”, lansată pe marile ecrane în iunie 2009, a avut încasări de 467,4 milioane de dolari pe plan mondial.

Vezi si

VIDEO. Netflix a lansat luni al doilea trailer al documentarului „Harry & Meghan”

Cu câteva zile înainte de lansarea documentarului despre prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, planificată …