Marturisirile lui Bendeac: "Am facut foamea luni de zile. Mancam parizer semi-expirat"

Bendeac a postat un mesaj destul de stufos pe Facebook care poartă numele “Povestea mea” şi în care el descrie destul de amănunţit perioadele adolescenţei şi anilor de facultate, care practic l-au format şi l-au făcut să fie omul şi actorul de astăzi. Povestea este una impresionantă şi spune totul despre determinarea cu care a luptat să devină exact ce şi-a dorit.
Iată mesajul lui Mihai Bendeac:
“Povestea Mea
Scriu aceasta, sa-i spunem, “nota de jurnal” exact azi fiindca voi lipsi peste vara. Si de la televizor (dupa finala live de duminica) si din spatiul public pentru cateva luni.
De ce te sfatuiesc sa citesti ce-am scris? Pai.. Chiar daca ma urasti, chiar daca iti sunt complet indiferent, daca ma iubesti, daca imi admiri munca sau nu, oricine ai fi, cred ca povestea altuia, in cazul asta eu, te poate imbogati. (macar ca si experienta)
Am mai spus-o. Cred in puterea mintii si in ideea ca destinul meu tine doar de ceea ce imi propun EU sa fac cu el. Fiecare dintre noi, iubim libertatea. Ne place sa fim liberi sa spunem ce vrem, sa avem o relatie cu cine vrem, sa facem ce vrem. Iar daca iubesti pe cineva cu adevarat, nu-i poti fura tocmai libertatea. Si-atunci, de ce as crede ca Divinitatea (Dumnezeu, Allah, indiferent de religie) mi-ar fi luat tocmai asta? Adica liberul arbitru, lasandu-mi in schimb “o soarta” predestinata? Ca intr-un Matrix de serie B?
TOT ce programezi, visezi, vizualizezi, cu putere, mergand pana la capat, pana la penibil, pana la umilinta, ATINGI. Orice!
Cercetatorii au facut o descoperire uluitoare, ajutati de “noul” Boson Higgs. In traducere ne-academica: “Totul e vibratie si nimic nu exista pana nu este…OBSERVAT de cineva”…
La 16 ani dadeam autografe imaginare si ma prefaceam, in camera mea din Balta Alba, ca sunt pe scena. Ore in sir! Zile in sir! Cu urechea ciulita sa nu ma auda cineva. Si nu oricum. Pe cele mai mari scene. Ma imaginam facand televiziune. Urmaream obsesiv diferite scheciuri, citeam 10-12 carti de teatru si/sau actorie pe saptamana si visand la asta cu ochii deschisi. Salutandu-mi publicul imaginar (pe bune!!!) si zambind admiratoarelor.
Faceam asta zi de zi, ceas de ceas. Habar n-aveam atunci ca se numeste legea atractiei universale.
Cand aveam 20 de ani si eram deja actor, habar n-aveam ce inseamna viata in afara Facultatii de Teatru. Nu intrasem in niciun club, nu cunosteam nicio terasa ori restaurant. Sexul se facea cu colega de distributie. Singura distractie erau noptile (rare) de betie in camin, cu Doru cantand la chitara si, apoi, adormind pe veceu acompaniat de imnul de stat.
La 25 de ani am facut foamea luni de zile. Ajunsesem disperat. Dar am continuat. Pe holul blocului mirosea a friptura si eu, artistul, mancam parizer semi-expirat.
Au trecut 14 ani dupa autografele imaginare. Acum le dau pe bune. Si nu mai mananc parizer semi-expirat. Si sex fac cu genul de fete sperate atunci. Si joc teatru exact pe scenele pe care mi le doream. Si fac televiziune. Si nu am grija zilei de maine. Si nu mai trebuie sa ciulesc urechile, sa nu cumva sa ma auda cineva cand ma prostesc prin casa.
Mi-era teama de varsta asta. 30 de ani… Dar am avut o revelatie. Totul s-a intamplat fiindca pustiul ala de 16 ani, din nerabdare si pasiune, ar fi vrut sa traiasca in 1999 exact asa cum traiesc eu acum, cu statutul din 2013!
De ce nu mi-as imagina ca am din nou 16, sau macar, uite, 20 de ani? Numai ca, un amanunt in plus, SUNT CUM VISAM ATUNCI CA AS PUTEA FI!!!
Nu o fi asta definitia Fericirii?
Acum ati inteles de ce am mers eu la sala, de ce am slabit etc etc? Fiindca am 20 de ani si… I HAVE THE TIME OF MY LIFE, BABY!!!
Povestea ta ciné o scrie?
Cu reverenta, Al dumneavoastra,
Mihai Bendeac”.