Saturday , April 20 2024

"Mama Zina" isi pierde memoria

mama zina

Zina Dumitrescu (76 ani), despre care apropiaţii ei susţin că ar fi fost diagnosticată cu Alzheimer, are tot mai des pierderi de memorie, simptom specific acestei boli incurabile. Ea nu mai ştie de cât timp se află internată la azilul din Ghermăneşti, Ilfov, şi îşi aminteşte tot mai vag de întâmplări din tinereţe. În plus, pare că a uitat şi de anii în care adora luxul, căci acum se mulţumeşte să poarte doar haine sport.
Cătălin Negreanu (38 de ani), unicul fiu al Zinei Dumitrescu, a fost aspru criticat de apropiaţi, în momentul în care a decis să-şi interneze celebra mamă în azilul de la Ghermăneşti. Numai că acum, când starea de sănătate a creatoarei de modă este în declin şi înregistrează mari pierderi de memorie, e clar că aceasta a fost, de fapt, cea mai bună soluţie pentru ca femeia să nu-şi pună viaţa în pericol. Cătălin o vizitează de câteva ori pe lună, o vreme îi pregătea şi mâncare, pe care i-o aducea la sufertaş, însă Zina s-a declarat satisfăcută de meniul culinar primit în noua sa locuinţă, aşa că i-a cerut să îi cumpere doar fructe.
În urmă cu un an şi două luni, când a fost internată în acest cămin de bătrâni, vedeta avea o singură pretenţie: să se spele cu un şampon de calitate, astfel că îi ruga pe angajaţii azilului să îi cumpere de la magazin. Acum însă nu mai face nazuri la nimic. Îşi petrece mare parte a timpului stând în camera pe care o împarte cu o altă pensionară. Citeşte foarte mult, fiind captivată de poveştile de dragoste. Nici celular nu mai are, căci fiul ei s-a gândit că ar fi mai liniştită fără el, dar “mama Zina” are acces la orice oră la telefonul fix. Apropiaţii săi, care o vizitează destul de des, susţin că, din punct de vedere fizic, ea se simte bine, singurele probleme serioase fiind cu memoria.
Uită unde pune anumite lucruri, îşi aminteşte tot mai vag întâmplări din tinereţe şi nu mai are noţiunea timpului. Întrebată, zilele trecute, de o prietenă, când pleacă acasă, aceasta a dat un răspuns alarmant: “În curând, căci stau aici de două luni!”.
“Mama Zina” declară adesea că va reveni acasă, însă apropiaţii ei susţin că fiul său, Cătălin, i-ar fi vândut apartamentul din buricul Bureştiului. El nu a infirmat, dar nici nu a confirmat zvonul. Oricum, Cătălin refuză ideea de a-şi mai lăsa mama nesupravegheată, căci la boala ei, care îi degradează memoria, ea ar putea oricând să-şi facă rău singură. Iniţial, el i-a angajat o femeie care să o ajute, însă Zina nu o asculta şi făcea doar ce îi trecea prin cap, astfel că azilul a fost soluţia salvatoare.
Zina Dumitrescu, de fel o femeie foarte puternică, a clacat în 2009, atunci când soţul ei, profesorul universitar Constantin Dumitrescu, a încetat din viaţă în urma unui stop cardio- respirator. Pentru că a murit în Germania, în timpul unei vizite la fiica sa, Cleo, aceasta a ţinut morţiş să-şi îngroape tatăl acolo. Distrusă de durere, Zina a suferit un şoc şi o perioadă a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că nu a avut puterea să ajungă la înmormântare. Rămasă fără soţul pe care l-a idolatrizat, Zina a înghiţit mai multe pastile şi a leşinat pe podea. A salvat-o o vecină, care a chemat salvarea.
libertatea.ro

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …