Madalina Manole nu a fost niciodata intr-o tabara, in copilarie, nu avea bani de chitara sau de un aparat de ascultat muzica

Interviul-document în care Mădălina Manole descrie detalii incredibile din copilăria ei şi care a apărut în volumul “Viaţa şi moartea Mădălinei Manole” va fi din nou pe piaţă. Cartea scrisă de Sorin Danciu, biograful artistei, a scos la iveală amănunte triste din viaţa “fetei cu părul de foc”, motiv pentru care tirajele s-au epuizat rapid şi s-a decis reeditarea acesteia, sustine Cancan.
Anca Magdalena Manole – viitoarea Mădălina Manole – a fost un copil amărât, care, alături de fratele şi părinţii ei, a trăit până la 18 ani în apartamente de confort III şi II din Ploieşti.
Ea povesteşte, de exemplu, că nu a fost niciodată într-o tabără, pentru că părinţii ei nu îşi permiteau. La finalul clasei a opta, părinţii strânseseră cu greu cele cinci sute de lei pentru a o trimite, totuşi, într-o tabără, dar ea i-a auzit vorbind în bucătărie – întrucât locuiau într-un apartament mic, confort III, şi se auzea totul- despre nevoia de a înlocui linoleumul din casă şi covoarele vechi, dar nu aveau bani pentru aceste schimbări. Atunci Mădălina Manole mărturiseşte că a renunţat la tabără şi le-a spus părinţilor să folosească cele cinci sute de lei pentru linoleum şi covoare.
O altă poveste descrisă în cartea “Viaţa şi moartea Mădălinei Manole” se referă la faptul că lua lecţii de chitară fără a avea una a ei şi repeta la cea a profesoarei. De altfel, în apartamentul părinţilor nu exista nici măcar un aparat de ascultat muzică – gen pick-up sau magnetofon- astfel că toate contactele ei cu muzica aveau loc la şcoală sau în casa profesoarei Ana Tetelea. La un moment dat, aceasta îşi cumpără o chitară nouă şi i-o face cadou Mădălinei Manole pe cea veche.
Ajunsă deja artistă recunoscută în momentul în care acorda acest interviu emoţionant, Mădălina Manole spunea că nu regretă nimic din perioada copilăriei şi că lipsurile de atunci nu au afectat-o şi nu i-au produs frustrări. Ea îşi amintea cu nostalgie cum a învăţat să meargă pe bicicletă în faţa blocului, cu Pegas-ul unui vecin pentru că ea nu avea şi cum mânca deseori eugenii.
În plus, mărturiseşte că ă avut tot timpul o ţinută foarte corectă la şcoală şi că a purtat bentiţa albă pe cap până în clasa a XII-a , cu toate că multe dintre colege nu se mai “formalizau”, la acea vârstă.
Toate aceste detalii dar şi cele legate de prima întâlnire cu Şerban Georgescu au făcut ca volumul să se epuizeze rapid. Sorin Danciu spune că Mădălina a fost o persoană deosebită şi că e normal ca interesul publicului să fie atât de mare în ce o priveşte, mai ales că a sfârşit într-un mod atât de tragic, sinucigându-se cu Furadan chiar în ziua în care împlinea 43 de ani.
“Noi am continuat să acordăm anual, în cadrul festivalului “Flori de mai”, premiile speciale “Mădălina Manole” şi “Şerban Georgescu”. Ea a fost într-adevăr o fată săracă, dar a crezut în visul ei şi a muncit. Cu premiul acesta care îi poartă numele încercăm să recompensăm talentele pe care azi nu prea le mai ajută nimeni – nu mai sunt cenacluri sau “Cântarea României” sau ce era pe vremuri unde avea loc orice copil din ţara asta”, spune Danciu.