Friday , April 19 2024

Lila Very Peri, aleasă de Pantone culoarea anului 2022

Pantone Color Institute a anunţat joi că „Lila, 17-3938 Very Peri” a fost aleasă culoarea anului 2022, fiind o nuanţă de violet apropiată de albastru, a cărei prezenţă stimulează „inventivitatea şi creativitatea”.

„Demonstrând încrederea lipsită de griji şi o curiozitate îndrăzneaţă care încurajează spiritul creativ, intriganta culoare Lila 17-3938 Very Peri ne ajută să îmbrăţişăm acest peisaj al posibilităţilor şi să ne deschidem în faţa unei noi viziuni şi să ne rescriem vieţile”, au declarat reprezentanţii institutului într-un mesaj publicat pe site-ul oficial, potrivit Agerpres.

De peste 20 de ani, „Culoarea Pantone a Anului” („Pantone Color of the Year”) influenţează tendinţele şi deciziile de cumpărare în numeroase industrii, de la modă şi mobilier, până la design grafic. Prin prognozele sale care privesc tendinţele sezoniere, psihologia culorii şi consultanţa culorilor, Pantone Color Institute colaborează cu mărci globale pentru a valorifica în mod eficient puterea, psihologia şi emoţia culorii în strategiile lor de proiectare.

Ca în fiecare an, în luna decembrie, institutul alege culoarea care va fi dominantă în anul următor. Pentru anul 2021 au fost alese două culori, în loc de una singură: PANTONE 17-5104 Ultimate Grey şi PANTONE 13-0647 Iluminating, două culori independente în care elemente diferite se reunesc şi se susţin reciproc.

Potrivit vicepreşedintei institutului, Laurie Pressman, alegerea culorii pentru anul viitor „reflectă ceea ce se întâmplă în cultura noastră mondială şi exprimă răspunsul la ceea ce aşteaptă omenirea de la această culoare”. Laurie Pressman notează că alegerea nuanţei de violet Lila Very Peri în calitate de „Pantone Color of the Year” reprezintă o ilustrare a procesului de inovaţie şi de transformare la nivel mondial.

Potrivit ei, culorile sunt un mod de comunicare fundamental şi un mod de a „exprima, capta, conecta şi influenţa ideile şi emoţiile”. „Această nouă tonalitate de albastru ce fuzionează cu roşul violaceu deschide în faţa noastră un evantai de posibilităţi”, a adăugat Laurie Pressman.

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …