Friday , March 29 2024

Lady Gaga, nevoita sa-si anuleze concertele din cauza ca a ascuns o boala dfe care sufera

Cântăreaţa americană Lady Gaga a anunţat, marţi, că suferă de o inflamaţie severă la nivelul articulaţiilor, din cauza căreia nu poate să meargă şi care a obligat-o să îşi amâne o serie de concerte din secţiunea nord-americană a turneului ei mondial.
“Sunt total devastată şi disperată. Am ascuns această accidentare şi durerea resimţită în faţa colaboratorilor mei, în ultima lună, sperând că mă voi vindeca, dar, după concertul de aseară, am constatat că nu pot să mai merg”, a explicat cântăreaţa americană într-un comunicat oficial.
Boala cu care a fost diagnosticată artista se numeşte sinovită, o inflamaţie a articulaţiilor care apare de obicei după o luxaţie, o întindere sau o accidentare.
Cântăreaţa a postat mai multe mesaje asemănătoare pe Twitter, pentru cei 34 de milioane de admiratori (followers) care îi urmăresc contul de pe această platformă de microblogging.
“Sper să mă fac bine cât mai repede şi să fiu din nou pregătită 500% pentru voi, aşa cum meritaţi”, a adăugat Lady Gaga.
Din cauza acestei afecţiuni, cântăreaţa americană şi-a amânat concertele pe care le avea programate la Chicago, miercuri şi joi, cel din Detroit de sâmbătă şi cel din oraşul canadian Hamilton de duminică.
Lady Gaga, în vârstă de 26 de ani, se află de doi ani într-un turneu mondial, intitulat “Born This Way Ball”. Potrivit site-ului artistei, ea are programate concerte până pe 20 martie.
Cu acest turneu mondial, ce include peste 200 de concerte, Lady Gaga a ocupat locul al şaselea în topul celor mai profitabile turnee din 2012, potrivit revistei Billboard.
Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august anul trecut, a devenit celebră graţie unor piese precum “Bad Romance” şi “Poker Face”, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor – în special vestimentare.
În mai puţin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …