Friday , March 29 2024

Justin Bieber, marele învingător al galei American Music Awards 2010

Cântăreţul canadian Justin Bieber, în vârstă de 16 ani, a dominat gala American Music Awards (AMA) pe 2010, ce a avut loc, duminică, la Los Angeles, câştigând patru trofee.
Justin Bieber, un idol al adolescenţilor americani, s-a impus la categoriile “artistul anului”, “albumul pop favorit”, “cel mai bun cântăreţ debutant” şi “artistul pop favorit”.
Câştigătorii au fost stabiliţi în urma voturilor exprimate online de către fani, iar specialiştii din industria muzicală americană se aşteptau la o victorie a lui Bieber, care a fost votat de câteva milioane de tinere admiratoare.
Eminem şi grupul country Lady Antebellum, nominalizaţi la cinci categorii, au fost nevoiţi să se mulţumească cu câteva premii secundare. Eminem s-a impus la categoriile “cel mai bun album rap/ hip/hop” şi “cel mai bun artist rap/ hip hop”, dar a pierdut în faţa lui Justin Bieber în celelalte trei categorii la care a fost nominalizat. În schimb, Lady Antebellum s-a impus la categoria “cel mai bun grup country”.
Cântăreţul Usher, cel care l-a descoperit pe Justin Bieber în urmă cu 18 luni şi care l-a ajutat pe acesta să semneze un contract cu o casă de discuri, s-a impus la rândul său la categoriile “artistul preferat de muzică soul/ rhythm & blues” şi “albumul preferat de muzică soul/ rhythm & blues”.
Justin Bieber, care a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar care acum locuieşte în Statele Unite, reprezintă una dintre marile surprize ale galei American Music Awards dar şi ale anului 2010 în general. Albumul său de debut, intitulat “My World 2.0”, s-a vândut în aproape două milioane de exemplare în Statele Unite.
Gala AMA 2010 a reprezentat un motiv de bucurie pentru un alt canadian. Michael Buble, în vârstă de 35 de ani, a câştigat primul său trofeu din carieră, impunându-se la categoria “artistul contemporan adult preferat”.
Printre ceilalţi câştigători de la cea de-a 38-a gală anuală American Music Awards s-au numărat trupa britanică Muse (artistul de rock alternativ preferat), Taylor Swift (artista preferată de muzică country), Carrie Underwood (albumul preferat de muzică country/ “Play On”), grupul Black Eyed Peas (trupa, duetul sau grupul preferat de muzică pop/ rock), Rihanna (artista preferată de muzică soul/ rhythm & blues), Shakira (artista preferată de muzică latino) şi Lady Gaga (artista preferată de muzică pop/ rock).

Vezi si

Regizorul Christopher Nolan primește titlul de Cavaler din partea Regelui Charles

Regizorul britanico-american Christopher Nolan va fi făcut Cavaler, iar soţia sa, Emma Thomas, producătoarea tuturor …