Thursday , March 28 2024

Jurnalista Valerie Trierweiler, prietena lui Francois Hollande, este noua Primă Doamnă a Franţei

Jurnalista Valerie Trierweiler, prietena viitorului preşedinte socialist Francois Hollande, va fi noua Primă Doamnă a Franţei şi “va trebui să îşi inventeze un rol”, comentează ziarul Le Figaro, în ediţia online.

“Până acum, Valérie Trierweiler era jurnalistă. De acum înainte, va trebui să îşi inventeze un rol, aşa cum au făcut soţiile precedenţilor preşedinţi francezi”, scrie Le Figaro.
“Încă nu am o idee precisă. Ceea ce este sigur este că voi avea nevoie de timp pentru a reflecta la ce va trebui să fac”, afirmă ea într-un interviu acordat AFP.
Înaintea ei, Danielle Mitterrand susţinuse cauze nobile alături de fostul preşedinte socialist Francois Mitterand. La rândul său, Bernadette Chirac se considera “stăpâna casei” la Palatul Elysee. Carla Bruni, soţia lui Nicolas Sarkozy, se implicase în combaterea răspândirii SIDA.
“Eu sunt şi rămân pasionată de informaţie. Cunosc politică, cunosc presa. Dar am nevoie să îmi câştig existenţa, să fiu independentă. Îmi cresc cei trei copii şi nu mi s-ar părea normal ca statul sau francezii să îmi plătească cheltuielile. Însă a continua să fiu jurnalistă ar fi chiar complicat”, declară Valérie Trierweiler.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …