Wednesday , April 24 2024

Julianne Moore va primi titlul de femeia anului din partea Universităţii Harvard

Actriţa Julianne Moore va primi, în luna februarie, premiul Hasty Pudding pentru femeia anului, din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei datând din secolul al XVIII-lea, informează accesshollywood.com.
Actriţa americană Julianne Moore, de patru ori nominalizată la premiile Oscar , va primi acest titlu în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 27 ianuarie.
Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals au declarat că au decis să o premieze în acest an pe Julianne Moore, deoarece talentul actriţei americane depăşeşte cu mult universul producţiilor de la Hollywood, permiţându-i să se remarce şi în piese de teatru pe Broadway şi să se lanseze cu succes în cariera de scriitor, actriţa fiind autoarea a două cărţi pentru copii care s-au vândut foarte bine în Statele Unite.
Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii şi oferă acest premiu în fiecare an.
Julianne Moore va primi o “oală de budincă”, după care va conduce tradiţionala paradă prin Harvard Square. Starul va trebui să pretindă că susţine un tradiţional test de aptitudini, prin care sunt evaluate cunoştinţele studenţilor, înainte de a primi titlul de femeia anului.
Onoarea este rezervată actorilor care au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea industriei de divertisment.
Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului lor club să aducă “o oală de budincă de cereale” la întâlnirile lor.
Deşi este un premiu prestigios, Julianne Moore ar putea fi ruşinată de ceea ce va trebui să facă pentru a-l primi. Câştigătoarea din 2008, Renee Zellweger, a trebuit să poarte un costum care o făcea să arate mult mai corpolentă decât este în realitate, iar actorul James Franco a trebuit să mulgă o vacă “gay”, o aluzie la rolul său din filmul “Milk – Preţul curajului”.
Printre câştigătorii din anii anteriori ai acestui premiu se numără actriţele Meryl Streep, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Charlize Theron, Scarlett Johansson şi actorii Christophher Walken, Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Bruce Willis şi Ben Stiller. Laureaţii din 2010 au fost actriţa Anne Hathaway şi cântăreţul Justin Timberlake.
Organizatorii nu au anunţat deocamdată numele laureatului din acest la categoria masculină a acestui premiu inedit.
În 2002, Julianne Moore a devenit a noua persoană din istoria Academiei de film americane care primit două nominalizări la Oscar, în acelaşi an, pentru rolurile din “Departe de paradis/ Far From Heaven” şi “Orele/ The Hours”.
În acest an, actriţa americană este considerată o concurentă cu şanse mari de a fi nominalizată din nou la Oscar graţie rolului din comedia “The Kids Are All Right”, un film despre drama prin care trece un cuplu de lesbiene după ce copiii lor, concepuţi prin inseminare artificială, află identitatea tatălui lor – un simplu donator de spermă – şi încearcă prin diverse metode să îl implice în viaţa familiei lor.

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …