Sunday , April 28 2024

Johnny Depp, după ce a câștigat procesul cu Amber Head: După șase ani, juriul mi-a dat viața înapoi

Johnny Depp a transmis un comunicat de presă imediat după ce a aflat că a câştigat procesul de defăimare împotriva lui Amber Heard, fosta lui soţie. Starul de la Hollywood a spus că i s-a făcut dreptate şi că un nou capitol din viaţa lui începe acum.

„În urmă cu şase ani, viaţa mea, viaţa copiilor mei, viaţa celor mai apropiaţi mie şi, de asemenea, viaţa oamenilor care de mulţi, mulţi ani m-au susţinut şi au crezut în mine au fost schimbate pentru totdeauna. Totul s-a petrecut într-o clipă. Mi-au fost aduse acuzaţii false, foarte grave şi penale prin intermediul mass-media, ceea ce a declanşat un fluviu nesfârşit de ură la adresa mea, deşi nu mi s-a adus vreo acuzaţie. Într-o nanosecundă, aceste acuzaţii au avut un efect seismic, un impact colosal asupra vieţii şi carierei mele. Şase ani mai târziu, juriul mi-a dat viaţa înapoi. Sunt cu adevărat recunoscător”, a transmis Johnny Depp.

„Încă de la început, scopul aducerii acestui caz a fost să dezvălui adevărul, indiferent de rezultat. A spune adevărul a fost ceva ce le datoram copiilor mei şi tuturor celor care mi-au rămas neclintiţi alături. Mă simt împăcat pentru că în sfârşit am reuşit să fac acest lucru. Sunt şi am fost copleşit de iubirea, sprijinul şi bunătatea care pe care mi-aţi transmis-o. Sper că încercarea mea de a spune adevărul îi va încuraja şi ajuta şi pe alţii, bărbaţi sau femei, care s-au aflat în situaţia mea. Doresc să felicit munca nobilă a judecătorului, a juraţilor, a personalului instanţei şi a şerifilor care şi-au sacrificat timpul pentru a ajunge la acest punct, precum şi echipei mele de avocaţi, care a făcut o treabă extraordinară ajutându-mă să împărtăşesc adevărul. Ce e mai bun urmează să vină şi un nou capitol a început în sfârşit. Veritas numquam perit. Adevărul nu piere niciodată”, a transmis în încheiere Johnny Depp.

 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …