Friday , April 19 2024

Jennifer Lopez concertează la Bucureşti, pe 14 noiembrie

Starul muzicii latino Jennifer Lopez a confimat oficial includerea Bucureştiului pe harta turneului său mondial “Dance Again”, urmând să concerteze pe 14 noiembrie la complexul Romexpo, informează organizatorii.
J Lo, aşa cum este cel mai bine cunoscută vedeta americană, şi-a început cariera muzicală în 1999, iar în prezent are la activ şapte albume de studio, vândute în peste 55 de milioane de exemplare în întreaga lume.
Cele mai recente succese ale artistei sunt single-urile “On The Floor” şi “Dance Again”, realizate în colaborare cu rapper-ul Pitbull, care au ocupat locul întâi în topurile din întreaga lume, inclusiv în cele româneşti.
Turneul “Dance Again” a debutat pe 14 iunie, în Panama City, pentru a continua pe continentul sud-american. Acolo, artista a cântat în Venezuela, Chile, Argentina şi Brazilia şi apoi s-a îndreptat către America de Nord.
În primele zile ale lunii octombrie, J Lo va ajunge în Europa, unde va cânta mai întâi în ţări precum Portugalia, Spania, Elveţia, Italia, Germania, Belgia şi Franţa, pentru ca apoi să se îndrepte către ţările scandinave. După un periplu în Rusia şi alte state din estul Europei, J Lo va ajunge în România, pe 14 noiembrie.
J Lo a anunţat recent că, prin intermediul site-ului său, intenţionează să interacţioneze cât mai mult cu fanii, care au şansa de a câştiga bilete la concerte, premii surpriză şi chiar invitaţii în backstage.
Evenimentul este organizat de Marcel Avram şi East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti al cântăreţei Jennifer Lopez sunt puse în vânzare prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online, pe www.eventim.ro. Biletele au preţuri care diferă în funcţie de amplasarea în spaţiul de spectacol – 958,50 de lei (VIP Exclusive), 745,50 de lei (VIP), 298,20 de lei (Golden Circle), 191,70 de lei (Normal Circle), 106,50 de lei (Standing Level 2).
Jennifer Lopez, născută pe 24 iulie 1969, este o actriţă, dansatoare, cântăreaţă şi femeie de afaceri americană. Şi-a început cariera în grupul de dans Fly Girl, care a avut numeroase apariţii în emisiunea de televiziune “Living Color”, şi a devenit apoi dansatoare în trupa care o însoţea pe Janet Jackson în turnee. Lopez a devenit cunoscută după ce a jucat în filmul “Trenul cu bani/ Money Train” (1995). Primul ei rol major a fost cel din drama biografică “Selena” (1997), care i-a adus un premiu ALMA şi o nominalizare la Globul de Aur. Jennifer Lopez a jucat apoi în filmul cu succes de casă “Anaconda” (1997) şi a obţinut un al doilea premiu ALMA pentru rolul din “Out of Sight” (1998), graţie căruia a devenit totodată actriţa latino-americană cel mai bine plătită din lume.
Jennifer Lopez s-a orientat apoi spre muzică, în 1999, odată cu lansarea albumului ei de debut, intitulat “On the 6”. Cel de-al doilea album al ei, “J. Lo”, lansat în 2001, a ajuns pe prima poziţie în topul Billboard 200, în aceeaşi săptămână în care filmul “Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner”, în care Jennifer juca rolul principal feminin, se clasa pe primul loc în box office-ul nord-american. Lopez a fost prima persoană din lume care a reuşit o astfel de performanţă. A lansat apoi “J to tha L-O! The Remixes” în 2002, care a devenit primul album de remixuri ce a ajuns pe primul loc în topul american. Următoarele ei albume, “This Is Me… Then” (2002) şi “Rebirth” (2005), au ajuns pe poziţia a doua în topul Billboard. În 2007 a lansat primul ei album cântat integral în spaniolă, “Como Ama una Mujer”. Revenind la muzică, în 2011, Jennifer Lopez a lansat cel de-al şaptelea ei album de studio, “Love?”, care conţine single-ul cu cel mai mare succes din cariera ei, intitulat “On the Floor”, unul dintre cântecele cu cele mai mari vânzări din toate timpurile. Albumele lansate de Jennifer Lopez s-au vândut în peste 18 milioane de copii în Statele Unite şi în peste 70 de milioane de copii pe plan mondial.
Jennifer Lopez deţine şi o linie de articole vestimentare şi a lansat mai multe parfumuri. Devenită o veritabilă legendă în lumea modei, mai multe dintre ţinutele ei au captat atenţia presei internaţionale şi au stârnit vâlvă în publicaţiile de profil, aşa cum a fost cazul rochiei Versace de culoare verde pe care artista a purtat-o la cea de-a 43-a gală de decernare a premiilor Grammy, în anul 2000. Jennifer Lopez militează pentru respectarea drepturilor omului şi sprijină funcţionarea celebrului Spital pentru copii din Los Angeles.
În 2011, averea ei netă era estimată la 150 de milioane de dolari.
Viaţa personală a artistei a fost la rândul ei comentată îndelung în presa internaţională, care a acordat spaţii largi despre relaţiile pe care cântăreaţa le-a avut cu bărbaţi celebri. Jennifer Lopez s-a căsătorit cu cel de-al treilea ei soţ, Marc Anthony, în 2004 şi a născut gemeni – Maximilian şi Emme – pe 22 februarie 2008. Lopez şi Anthony au depus actele prin care solicitau divorţul în aprilie 2012.
Cântăreaţa a mai fost căsătorită cu Ojani Noa, din februarie 1997 până în ianuarie 1998, iar după o relaţie de câţiva ani cu rapperul Sean Combs (P. Diddy), ea s-a căsătorit cu dansatorul Cris Judd, de care a divorţat în iunie 2002, după o căsnicie care a durat 10 luni.
Aleasă recent de Forbes cea mai influentă celebritate din lume, Jennifer Lopez are în prezent o relaţie cu dansatorul în vârstă de 25 de ani Casper Smart.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …