Thursday , April 25 2024

Irinel Columbeanu vrea sa candideze la Primaria Capitalei

El spune că va candida ca independent şi nu va apela la susţinerea niciunui partid politic.
“Nu m-a sfătuit nimeni, dimpotrivă, mulţi mi-au spus să îmi văd de treabă. Maidanezii nu sunt una din problemele bucureştenilor, asta trebuie rezolvată cu omenie. Cred că pentru Bucureşti este importantă înfrăţirea cu alte oraşe europene”, a spus Irinel.
Columbeanu a precizat ulterior, într-o intervenţie la RTV, că regretă că “problema se pune doar pentru Capitala ţării şi nu şi pentru alte zone”.
“Consider că stăm pe o mină de aur nu numai la Roşia Montană şi nu ţine decât de câteva capete luminate – nu că m-aş considera eu printre ele – pentru a transforma acest aur de sub noi, şi mai ales din minţile noastre, în rezultate concrete, care să se vadă în viaţa noastră”, a afirmat Columbeanu.
El a mai afirmat că doreşte să transforme Capitala într-un “centru de afaceri curate”.
“Nu cred că maidanezii sunt printre priorităţile bucureştenilor, dar sunt una dintre problemele care trebuie rezolvată cu omenie, nu cu câinoşenie. Cea mai mare problemă este a noastră, a tuturor locuitorilor Bucureştiului, iar din acest punct de vedere cea mai bună soluţie ar fi o colaborare cu prieteni de-ai noştri din alte ţări. Nu e vorba neapărat de o înfrăţire fizică, dar este nevoie de o conectare la circuitele economice aducătoare de beneficii pentru municipalităţi cu oraşe un pic mai avansate decât noi”, a spus Columbeanu.

Vezi si

Veneția introduce de astăzi o taxă de intrare de 5 euro

Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri, începând cu 25 …