Tuesday , April 23 2024

Imagine sfasietoare: Fetita Mihaelei Ursuleasa, incremenita in fata tabloului pianistei

Cuvintele sunt prea mici şi prea sărace ca să poată exprima tristeţea pe care au simţit-o, ieri, toţi cei care au trecut pragul Ateneului Român unde, în foaier, a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al pianistei Mihaela Ursuleasa. Frângându-şi neputincioasă mâinile şi oftând adânc, mama artistei, Agripina Ursuleasa, nu s-a dezlipit nicio clipă de lângă sicriu. Lacrimi nu mai avea, i-au secat după ce şi-a tot plâns, în ultimele şapte zile, copilul, mort la numai 33 de ani din cauza unei boli necruţătoare. În surdină, ritmurile tânguitoare de Chopin sau Liszt, în interpretarea inegabilă a artistei, făceau atmosfera şi mai apăsătoare.
Fără stare, ca orice copil de vârsta ei, Stefanie, fiica artistei şi-a găsit la un moment dat puterea să-şi ia adio de la mama ei. Fotografii Cancan au suprins-o pe micuţa cu capul plecat spre tabloul mamei sale, încremenita, tristă şi cu mânuţele la spate, în faţa privirii pe care n-o va uita niciodată. “Ea ştie că mama ei este în ceruri şi nu în sicriu”, a spus, printre lacrimi, bunica Stefaniei, care a explicat că micuţa va locui în continuare la Viena. Agripina Ursuleasa a explicat că fetiţa are ureche muzicală bună şi este bună şi la balet şi va urma o şcoală foarte bună din Viena, din dorinţa mamei ei. În plus, din această toamnă, va urma cursuri de pian.
Pe la căpătâiul Mihaelei Ursuleasa, considerată una dintre cele mai talentate tinere pianiste din Europa, au trecut rând pe rând artişti care au apreciat-o sau care i-au marcat cariera, de la Nicolae Licareţ, directorul artistic al Filarmonicii “George Enescu” şi dirijorul corului Accoustic, Daniel Jinga, până la sopranele Felicia Filip şi Angela Gheorghiu. “Mihaela mea, oriunde te-ai afla, oamenii şi îngerii te iubesc”, a fost mesajul pe care i l-a scris, pe coroana pe care i-a depus-o la căpătăi, Angela Gheorghiu. “Mihaela Ursuleasa – o prietenă, o colegă, un artist, un om excepţional. Muzicalitatea, genialitatea, frumuseţea şi zâmbetul ei umpleau sufletele de bucurie şi împlinire. O lume întreagă o plânge! Sunt cu tot sufletul lângă fetiţa şi mama ei! Dumnezeu s-o odihnească!”, a spus Angela Gheorghiu, emoţionată.

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …