Wednesday , April 24 2024

Hillary Clinton a dansat şi a băut într-un club din Columbia

Hillary Clinton, secretarul de Stat al SUA, a fost fotografiată în timp ce dansa şi bea într-un club numit “Havana”, în timp ce participa la Summitul Americilor, desfăşurat în oraşul columbian Cartagena, Cuba nefiind invitată la reuniune.
Hillary Clinton a fost surprinsă dansând cu consilierele sale şi având în mână o sticlă de bere, pe ritmuri cubaneze, în barul “Havana” din Cartagena (Columbia).
“Părea că se distra foarte tare”, a declarat un martor citat de Sky News, care a şi fotografiat-o pe Hillary Clinton.
Imaginile au fost difuzate de postul britanic Sky News.
Secretarul de Stat american a vizitat clubul cu specific cubanez în timp ce Statele Unite s-au opus reprezentării Cubei la Summitul Americilor, organizat în Columbia.
Numeroase state sud-americane cu guverne de stânga – printre care Venezuela, Ecuador, Bolivia, Nicaragua – au protestat faţă de ceea ce consideră drept “izolarea” Cubei pe plan internaţional.

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …