Friday , April 26 2024

Gica Hagi va fi imaginea statiunii Mamaia vara viitoare

hagi

Chiar dacă iarna abia de-acum vine peste noi, oamenii din turism din Constanţa pregătesc promovarea Litoralului pentru sezonul estival 2014. Libertatea vă prezintă detaliul din culise care va uimi: primarul Radu Mazăre nu va mai fi imaginea distracţiilor de la mare, pentru că locul lui va fi luat de Gică Hagi.
“Lucrăm asiduu la tot ce înseamnă îmbunătăţirea litoralului românesc şi ne axăm, în mod special, pe staţiunea Mamaia. Săptămâna trecută am relansat lucrările de reabilitare a promenadei de aici, un proiect de zece milioane de euro, care va fi finalizat în 2015. Se munceşte deja şi la noul videoclip de promovare a staţiunii, şi vă spun, în premieră, că subiectul principal nu va mai fi primarul Mazăre, ci ne dorim foarte mult să îl avem pe Gică Hagi”, a declarat Corina Martin, preşedinta Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
“Regele” a primit deja propunerea, se pare că o îmbrăţişează, iar în primăvară se vor face şi filmările. Potrivit scenariului, Hagi va apărea jonglând cum numai el ştie cu mingea, iar, în final, va spune: “Welcome to Mamaia!”.
Una din cele mai mari valori ale sportului românesc din toate timpurile, Hagi este constănţean get-beget şi, în plus, e şi proprietarul unui hotel de lux situat în nordul staţiunii.
Autorităţile, dar şi asociaţiile care pun deja umărul la stabilirea strategiei pentru 2014 mizează pe popularitatea lui Gică Hagi, atât în România, dar şi peste hotare, astfel că turiştii vor fi atraşi să-i cunoască locul natal.
Gerard Depardieu filmează la Mamaia anul viitor
Primarul Radu Mazăre, a anunţat, zilele trecute, că în vara anul viitor municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia vor deveni platouri de filmare pentru o producţie internaţională cu multe vedete, iar printre actorii care joacă în peliculă se numără şi Gerard Depardieu (foto).
Edilul a declarat că a vorbit cu unul dintre producători şi, spre deosebire de alte filme făcute la noi, în acesta se vor menţiona exact numele locurilor unde se desfăşoară acţiunea, lucru care, spune primarul, înseamnă reclamă.
Libertatea.ro

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …