Thursday , April 18 2024

Gala Oscar, amânata pentru 25 aprilie 2021

Cea mai mare gală a filmului mondial, premiile Oscar, a fost reprogramată pentru prima dată în 40 de ani. Decizia a venit în contextul pandemiei de Covid-19.

Academia de Artă şi Ştiinţe Cinematografice a anunţat, luni, că cea de-a 93-a gală a premiilor Oscar nu va mai avea loc pe 28 februarie, aşa cum era planificat, ci a fost amânată pentru 25 aprilie 2021, scrie CNN, preluat de spotmedia.ro.

„Timp de mai bine de un secol, filmele au jucat un rol important în a ne oferi mângâiere, inspiraţie şi distracţie în perioada cea mai neagră a vremurilor. Ceea ce au făcut, cu siguranţă, şi anul acesta.

Sperăm că, prin decizia de a extinde perioada de eligibilitate, să le oferim producătorilor de filme flexibilitate în terminarea şi lansarea filmelor lor, fără a fi penalizaţi din cauza a ceva ce nu poate fi controlat de nimeni”, se arată într-un comunicat remis de preşedintele Academiei, David Rubin, şi directorul general Dawn Hudson.

Pe lângă amânarea galei, Academia a fost de acord să extindă şi fereastra de eligibilitate pentru filme, care corespunde de obicei anului calendaristic. Pentru Oscarurile din 2021, noul termen va fi prelungit până pe 28 februarie 2021.

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …