Friday , March 29 2024

Fotograful care a pozat-o pe ducesa de Cambridge goala a fost identificat si va fi arestat

Autoritățile franceze susțin că știu în acest moment identitatea celui care a făcut fotografiile defăimătoare la adresa ducesei și urmează să îl aresteze chiar în următoarele ore.
Poliția franceză se pregătește să îl aresteze pe paparazzo care a realizat fotografiile cu Kate dezbrăcată. Detectivii care au investigat cazul se pare că au ajuns la capătul anchetei și le-au comunicat polițiștilor numele fotografului, astfel că a mai rămas doar ca acesta să fie arestat, fapt care se va petrece cât mai curând posibil, au anunțat autoritățile franceze.
Fotografiile au fost făcute anul trecut în luna septembrie, la Chateau D’Autet, pe o proprietate privată.
Prințul William și Kate s-au declarat devastați după presa internațională a publicat sute de imagini în care ducesa de Cambridge a fost suprinsă în ipostaze intime și fără să poarte sutien, în timp ce se afla la piscina reședinței.
Mai întâi, imaginile au fost publicate în revista franceză Closer și apoi în numeroase publicații din diferite țări, inclusiv Italia și Irlanda.
Prințul William a declarat că fotograful responsabil de aceste imagini trebuie arestat și trebuie să facă închisoare pentru faptele sale, lucru care chiar este posibil în primul rând datorită legilor foarte stricte din Franța privind dreptul la intimitate.
Poliția judiciară, cea care a investigat problema eliberării unui ordin judecătoresc în Paris, este cea care îl poate reține fotograf.
Dacă o persoană este găsită vinovată pentru realizarea acelor fotografii poate face până la un an de închisoare și plătește o amendă de 36.000 de lire sterline pentru încălcarea vieții private.
“Avem un nume”, a declarant o sursă apropiată cazului pentru Daily Mail. “Fără îndoială fotograful va fi reținut în cel mai scurt timp pentru a un interogatoriu”.
Interesant este că Laurence Pieau, editorul francez al revistei Closer a recunoscut că a angajat fotograful freelancer să urmărească cuplul pe parcursul vacanței lor, însă a refuzat să dea numele lui.
Mai mult, editorul susține că William și Kate au reacționat exagerat: “Înțeleg că celor doi le displace faptul că au apărut imaginile în presă dar nu sunt degradante pentru ei, sunt interesante, arată că cei doi sunt îndrăgostiți, că se bucură de vacanță, ea este foarte drăguță”, a declarant editorul.
EVZ.ro

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …