Thursday , April 25 2024

Faithless se destramă

Membrii grupului Faithless au anunţat că se vor despărţi, punând astfel capăt unei cariere strălucite în muzica dance care a durat 15 ani, informează bbc.co.uk.
Potrivit anunţului postat pe site-ul oficial al grupului, turneul pe care Faithless îl susţine în această perioadă reprezintă cadoul de mulţumire şi de rămas bun pe care cei trei membri ai formaţiei britanice doresc să îl facă fanilor lor.
Solistul Maxi Jazz a declarat: “A sosit timpul să închidem cartea şi să ne întoarcem la bibliotecă”.
“Am avut, alături de voi, cea mai uimitoare, epică şi emoţionantă experienţă de viaţă. Însă, în mod natural, oamenii se maturizează, se schimbă şi lasă în urmă lucrurile din tinereţe”, a adăugat Maxi Jazz.
Printre cele mai renumite piese ale acestui trio britanic se numără “God Is A DJ”, “We Come 1” şi “Insomnia”.
Grupul Faithless, alcătuit din Maxi Jazz, Sister Bliss şi Rollo, a lansat cel de-al şaselea album de studio, intitulat “The Dance”, în 2010. Discurile trupei s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare.
Trupa britanică a fost cap de afiş la câteva festivaluri importante de muzică dance şi a susţinut un concert memorabil la celebrul festival Glastonbury.
Faithless a concertat şi la Bucureşti, în vara anului 2010, în cadrul Ciuc Summer Fest, şi în 2007, în cadrul primei ediţii B’estfest.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …