Thursday , April 25 2024

Emmanuel Macron, pe mare într-o canoe, în timpul vacanței din sudul Franței

Aflat în vacanță la Fort de Brégançon, președintele Emmanuel Macron a ieșit pe mare într-o canoe, la bustul gol, doar în slip. Însoțit de o gardă de corp aflată într-o altă canoe, liderul de la Elysee a navigat circa 20 de minute, iar imaginile au devenit imediat virale pe rețele sociale. 

La fel cum au făcut și alți foști președinți ai Franței, Emmanuel Macron își petrece concediul la fortul din Brégançon, o mică insulă de pe Riviera Franceză, alături de soția sa Brigitte Macron, dar nici măcar șeful statului nu este imun la valul de căldură cu care se confruntă regiunea. Miercuri după-amiază, Macron a decis să se răcorească și să simtă direct briza mării într-o canoe vopsită în culorile drapelului Franței, alb-albastru-roșu, un amănunt care nu le-a scăpat francezilor, așa cum nu a trecut neobservată nici condiția fizică de invidiat a președintelui în vârstă de 44 de ani, fost fotbalist amator când era în facultate.

Soții Macron sosiseră la fortăreața din largul Rivierei franceze sâmbăta trecută, dar până miercuri, când președintele francez s-a decis să facă mica excursie pe mare, cuplul prezidențial a stat departe de ochii publicului.

Miercuri însă, după escapada pe mare, Emmanuel Macron a mers apoi la restaurant împreună cu soția sa. Turiștii aflați în apropierea localului de pe plaja Cavalière din Le Lavandou au fost surprinși să îl vadă pe președintele Republicii debarcând într-o ținută casual: tricou polo, pantaloni de in, adidași. Potrivit presei franceze, doar proprietarii localului erau la curent cu sosirea cuplului. Soții Macron au mâncat pizza și pește le grătar și au admirat priveliștea magnifică oferită de apele Mediteranei, având grijă totodată să-i salute și pe turiști.

Vezi si

Celebra morișcă de pe clădirea cabaretului Moulin Rouge din Paris a căzut din motive necunoscute

Morișca de vânt emblematică amplasată pe legendarul cabaret Moulin Rouge, situat în cartierul Pigalle din …