Thursday , April 25 2024

Diva tot diva: Iata pretentiile lui Jennifer Lopez pentru concert

J.Lo, care în ultimele luni s-a aflat în centrul unui adevărat scandal privind divorţul de soţul ei Marc Anthony şi relaţia cu tânărul dansator Casper Smart (25 de ani), a confirmat oficial pe site-ul său includerea Bucureştiului pe harta turneului ei mondial. Acesta a debutat pe 14 iunie în Panama şi va ajunge şi în România pe data de 14 noiembrie, la Romexpo.
Organizatorii se dau de ceasul morţii pentru că se ştie că Jennifer e una dintre cele mai pretenţioase artiste. Astfel, potrivit presei din SUA, diva cere, de obicei, ca în hotel să primească o cameră decorată în totalitate în alb, chiar şi bomboanele, care nu trebuie să lipsească din dressingul său. Totodată, artista vrea să aibă amenajate în cameră şi pătuţuri pentru cei doi copii ai săi, iar cafeaua preparată pentru ea să fie decofeinizată şi amestecată în faţa ei, în sens invers acelor de ceasornic. În cabină, J.Lo vrea lumânări parfumate, cu miros de grapefrut şi de flori de tei, prosoape albe, trandafiri roşii şi albi, crini albi şi fructe.
Biletele pentru concertul luiJennifer Lopez de la Bucureşti se vor pune în vânzare prin reţeaua Eventim. Preţul acestora porneşte de la 106,50 de lei şi ajunge până la 958,50 de lei. Evenimentul este organizat de Marcel Avram şi East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …