Friday , April 19 2024

Din culise: Motivul rupturii din trupa Voltaj

Banul e ochiul dracului! Tot el a fost, se pare, motivul de zâzanie dintre clăparul Boby Stoica, alias Bobiţă, şi Călin Goia, solistul trupei Voltaj. După ce a făcut parte din formaţie 13 ani, alăturându-se band-ului în 1999, Boby îi lasă cu ochii-n soare pe cei alături de care a cântat peste un deceniu.
„Nu vreau să comentez acest subiect! Am plecat din trupa Voltaj, iar restul de informaţii le veţi afla dintr-un comunicat de presă”, a declarat sec, ieri, fostul clăpar.
Reporterii Click! au intrat pe firul unei poveşti incendiare şi au aflat, în exclusivitate, că Boby se săturase să aibă discuţii legate de bani cu solistul trupei, Călin Goia. Se pare că neînţelegerile dintre cei de la Voltaj nu sunt de ieri, de azi, şi că la baza lor ar sta discuţii legate de finanţe. O sursă din anturajul celor de la Voltaj, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a declarat că Bobiţă îşi tăia facturile separat de ceilalţi membri ai formaţiei, îşi plătea datoriile la stat, însă nu-i parveneau banii.
„Călin şi Boby se certau des de la bani şi nu ajungeau la nici un punct comun. Boby se săturase! I se părea mereu că e nedreptăţit şi că iese pe minus”, a declarat sursa.
Cei cinci au de recuperat o sumă importantă de bani încă de la Revelionul din 2010, de pe urma prestaţiei muzicale din cadrul celebrului Vanghelion. Sătul de toate aceste probleme financiare, Bobiţă ar fi luat decizia de a părăsi atât trupa, cât şi ţara, pentru a se muta pe o insulă din Thailanda, unde se pare că deţine o proprietate.
Bobiţă a compus sau a orchestrat cele mai mari hituri Voltaj. Solistul Călin Goia a declarat că trupa merge înainte şi fără Boby.
„Voltaj nu se destramă! Mergem mai departe, mai ales că avem contracte semnate atât pentru acest sfârşit de an, cât şi pentru anul viitor. Plecarea lui Bobiţă nu vreau să o comentez. El a ales să plece! Fiecare este liber să facă ce vrea. S-a scris că Bobiţă nu mai compunea de ceva timp… Este o aberaţie! Noi am făcut întotdeauna astfel încât lucrurile să fie transparente. Se poate verifica la UCMR că toţi am participat la compunerea pieselor noastre”.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …