Thursday , April 25 2024

Descărcaţi filme de pe net? Spuneţi adio TORRENTELOR! Ce a decis Curtea Europeană de Justiţie

download

Avocatul general al Curţii Europene de Justiţie Pedro Cruz Villalón a anunţat că providerii de internet din Europa vor putea fi forţaţi să blocheze accesul la site-uri care conţin fişiere asupra cărora nu există drepturi de autor, cum sunt torrentele.
Instanţele europene vor primi drepturi sporite în a forţa firmele care furnizează servicii de internet să blocheze accesul clienţilor la aceste site-uri.
Cu toate acestea, orice acţiune de blocare va trebui să fie foarte punctuală, să se asigure că va viza doar conţinutul pus ilegal pe internet şi că orice alt site va putea fi accesat fără nicio problemă.
Iată 5 lucruri pe care trebuie să le cunoașteți înainte să deschideți site-urile de torrente să descărcați filme, muzică sau software, scrie capital.ro:
1. Pirateria se realizează prin copierea, descărcarea, punerea la dispoziţie, vânzarea sau instalarea de copii pe calculatorul personal sau cel utilizat la locul de muncă.
2. Dacă realizaţi mai multe copii ale software-ului decât cele pe care le permite licenţa înseamnă că pirataţi.
3. Simpla punere la dispoziţie, realizare sau descărcare de copii neautorizate de software reprezintă o încălcare a legii.
4. Indiferent dacă accidental realizaţi câteva copii pentru prieteni, împrumutaţi discuri, distribuiţi sau descărcaţi software piratat de pe Internet, săvârşiţi o încălcare a drepturilor de autor.
5. Nu contează dacă faci acest lucru pentru a obţine bani sau nu – dacă ești prins reproducând software, poți fi făcut răspunzător atât sub aspect civil, cât şi penal.

Vezi si

Celebra morișcă de pe clădirea cabaretului Moulin Rouge din Paris a căzut din motive necunoscute

Morișca de vânt emblematică amplasată pe legendarul cabaret Moulin Rouge, situat în cartierul Pigalle din …