Tuesday , April 23 2024

Demi Moore e obsedată de corpul său

Actriţa Demi Moore, în vârstă de 48 de ani, a apărut la premiera filmului “Five” din New York într-o rochie care i-a scos în evidenţă formele incredibil de slabe. Vedeta nu a fost niciodată prea plinuţă, însă în această ţinută arăta ca o umbră faţă de ceea ce a fost.
Rochia neagră cu modele geometrice a scos în evidenţă talia extrem de subţire şi braţele doar cu oase şi muşchi, potrivit mediafax.ro.
Potrivit nutriţionistului dr. Majid Ali, s-ar părea că Demi Moore petrece prea mult timp în sala de sport şi mănâncă prea puţin.
Dr. Ali crede că aspectul ei arată faptul că exagerează cu exerciţiile fizice, mai mult decât faptul că mănâncă pra puţin. “Arată ca şi cum s-ar antrena peste aportul de calorii, decât că ar suferi de o tulburare de alimentaţie”, a spus medicul nutriţionist.
Comentariile nutriţionistului vin după ce Demi Moore a recunoscut că este obsedată de felul cum arată.
“Sunt extrem de obsedată de corpul meu. Am făcut din asta o măsură a valorii mele”, a declarat actriţa de curând.
Demi Moore a lucrat din greu în ultimele luni “pentru sănătatea sa”, dezvăluind la începutul acestui an că ea şi soţul ei, Ashton Kutcher, în vârstă de 32 de ani, au ţinut o dietă de detoxifiere.
Cei doi au urmat un regim foarte strict, care implica consumul doar a unui amestec de apă, lămâie, sirop de arţar şi ardei iute timp de zece zile.
Susţinătorii acestui tip de detoxifiere, printre care se numără Gwyneth Paltrow şi Beyonce Knowles, spun că dieta elimină toxinele din organism şi taie pofta de mâncare.
Cu toate acestea, oponenţii acestui regim susţin că poate fi rău pentru sănătate şi privează organismul de energie, oferind doar 600 de calorii pe zi – o treime din cât este recomandat.

Vezi si

Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, este sufocat de fanii artistei

Pubul “Câinele Negru din Vauxhall” (The Black Dog in Vauxhall) a cunoscut un succes neașteptat …