Wednesday , April 24 2024

Cutremurator: Muzician condamnat la 35 de ani de inchisoare pentru pedofilie

ian-watkins

Solistul trupei Lostprophets, Ian Watkins, a fost condamnat miercuri la 35 de ani de inchisoare. El a pledat vinovat inclusiv la acuzatia de tentativa de viol a unui bebelus.
Alaturi de Ian Watkins, in varsta de 36 de ani, au fost condamnate si doua femei, ai caror copii au fost abuzati de acesta. Acestea au primit 14 si, respectiv, 17 ani de inchisoare, relateaza The Guardian.
Ian Watkins nu va putea fi eliberat inainte de savarsi doua treimi din pedeapsa.
Cazul sau a atras atentia presei internationale, fiind unul singular, fiind considerat mai grav decat cele de aceeasi natura care au ajuns vreodata la tribunal. In momentul anuntarii sentintei, un “Da” general s-a auzit din sala impanzita de public.
Cand se afla inca in asteptarea procesului, in inchisoare, acesta ar fi spus unei fane, si ea detinuta, ca nu intelege de ce “toata lumea o ia razna” legat de cazul sau. Acesta i-ar fi spus femeii ca, in final, nimeni nu a avut de suferit, niciun copil nu a fost ranit.
Anchetatorii au gasit in computerul lui Watkins 90 de imagini cu abuzuri sexuale ale minorilor, din care 24 ce pot fi incadrate la cea mai grava categorie. Au fost gasite si 22 de imagini ce intra la capitolul “bestialitate”.
Avocatul apararii a insistat pe ideea ca Watkins a cedat sub presiunea faimei, pe fondul consumului de droguri.
In inchisoare, Watkins a fost supravegheat aproape permanent, existand pericolul sa incerce sa se sinucida.
Desi Watkins incepe deja savarsirea pedepsei, ancheta in cazul sau continua. Se crede ca exista inca multe alte victime ale abuzurilor sale. Politia britanica lucreaza cu cea americana si germana, pentru a gasi eventualele victime.
Lui Watkins si celor doua complice femei, fane, care nu au implinit 30 de ani, li s-au adus 20 de capete de acuzare. Initial, Watkins s-a declarat nevinovat, iar fanii au luat cu asalt tribunalul, aratandu-si sprijinul. In cele din urma, dupa ce juratii au fost avertizati ca vor fi nevoiti sa examineze cateva imagini revoltatoare, facandu-se aranjamentele in acest sens, Watkins si cele doua femei au decis sa pledeze “vinovat” la aproape toate capetele de acuzare.
Watkins, a carui trupa a vandut peste 3,5 milioane de albume, a pledat vinovat la 13 capete de acuzare, inclusiv tentativa de viol a unui copil si conspirarea la violul altuia. Femeile, la randul lor, isi abuzasera copiii si i-au permis lui Watkins sa faca acelasi lucru.
Watkins, originar din Marea Britanie, consumator de cocaina si metamfetamina, a declarat ca nu isi aminteste episoadele mentionate. A iesit la iveala insa ca inclusiv unele dintre victimele sale fusesera “expuse” la metamfetamina.
Cat despre trupa Lostprophets, formata in 1997 de Watkins, aceasta si-a intrerupt activitatea, interzicandu-i-se sa-si mai vanda muzica. Membrii acesteia au anuntat ca renunta la proiect luna trecuta. Acestia au spus raspicat ca nu au stiut nimic despre comportamentul lui Watkins din afara scenei.

Vezi si

Jerry Seinfeld: ”S-a terminat cu industria cinematografică, a fost înlocuită de o dezorientare a spectatorilor”

Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului TV “Seinfeld”, a devenit în sfârşit regizor şi va asista …