Thursday , March 28 2024

Cum s-a trezit maritata fara sa stie o legenda vie a cinematografiei

O legendă a cinematografiei italiene a descoperit de curând că este din nou o femeie căsătorită, încă din anul 2010, cu un bărbat spaniol cu care a fost logodită în 2006, deşi actriţa nu şi-a dat niciodată consimţământul pentru acea căsătorie.
Gina Lollobrigida, o femeie frumoasă care făcea să se întoarcă după ea multe capete în tinereţe, spune că nu şi-a imaginat niciodată că va descoperi la vârsta de 85 de ani că va deveni o femeie căsătorită fără consimţământul ei, cu un bărbat mai tânăr cu 34 de ani decât ea, relatează Mediafax.ro.
Acest incident dezagreabil a început pentru actriţa italiană, supranumită “Lollo”, în anul 2006, atunci când s-a logodit cu un antreprenor spaniol, Javier Rigau Rafols, şi a anunţat că se va căsători cu acesta. Pe atunci ea avea 79 de ani, el 44 de ani, iar presa internaţională era pasionată de povestea lor de iubire ieşită din tipare. Cei doi s-au întâlnit prima dată la Monte Carlo, pe când actriţa avea 57 de ani, iar iubitul ei avea 23 de ani. Diva spunea că la început totul a fost doar atracţie fizică iar dragostea a venit mai târziu.
Verificând trecutul viitorului soţ, jurnaliştii spanioli au început să îl acuze pe acesta, afirmând că Javier este în realitate homosexual şi un vânător de zestre. Actriţa italiană a renunţat în acel moment la proiectele ei matrimoniale şi a rupt logodna cu Javier Rigau Rafols.
În urmă cu câteva săptămâni însă Gina Lollobrigida a descoperit că nunta ei cu Javier Rigau Rafols a avut loc în 2010 la Barcelona, în absenţa ei, pe baza unei procuri semnate de mână.
“M-a făcut să semnez câteva documente în limba spaniolă, spunând că erau pentru un proces împotriva avocatului său”, a declarat celebra actriţă italiană. “Astăzi, sunt sigură că a făcut acest lucru pentru a-mi moşteni averea”, a adăugat ea, care s-a adresat poliţiei italiene şi a solicitat iniţierea unei anchete oficiale.
Gina Lollobrigida a renunţat în urmă cu mai mulţi ani la actorie pentru a se concentra asupra pasiunilor ei, fotografia şi sculptura.
Singura căsătorie a actriţei italiene, cea cu medicul iugoslav Milko Skofic, a durat 22 de ani, iar divorţul a fost pronunţat în 1971.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …