Thursday , April 18 2024

Coronavirusul intrerupe filmarile la "Misiune Imposibila", la Venetia

Productia viitorului film “Misiune Imposibila”, cu actorul american Tom Cruise in rol principal, a fost intrerupta in Italia din cauza raspandirii coronavirusului.
“Din motive de siguranta si pentru bunastarea actorilor nostri si a echipelor, si din cauza eforturilor autoritatilor locale venetiene de a opri orice adunare de persoane in fata amenintarii cu coronavirus, modificam programul productiei pentru cele trei saptamani de filmari la Venetia”, explica un purtator de cuvant al Paramount Pictures, intr-o declaratie transmisa AFP, confirmand informatiile de pe site-urile The Wrap si People.
El a precizat ca Tom Cruise nu venise inca in Italia si ca membrii echipei au primit unda verde pentru a se intoarce acasa inainte ca filmarile sa inceapa.
Lansarea filmului este prevazuta pentru 23 iulie 2021.
Din cauza amenintarii pe care o presupune infectarea cu coronavirus, jumatate dintre cinematografele italiene, 850, au fost inchise.
Italia a anuntat luni al saptelea deces de coronavirus. Numarul cazurilor de contaminare a crescut de la 6 la 229 in patru zile in tara.
Italia a devenit prima de pe continentul european care a instituit un cordon sanitar in jurul a zeci de orase din nord.
In afara de aceste filmari, propagarea coronavirusului in Italia a perturbat mai multe evenimente precum Carnavalul de la Venetia, Saptamana Modei de la Milano sau meciuri de fotbal care au fost amanate sau jucate fara spectatori.

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …