Friday , March 29 2024

Claudiu Bleonţ DEVINE TATĂ pentru prima dată, la 54 de ani. A DIVORŢAT în ianuarie

Claudiu Bleonţ şi soţia sa, Andra Negulescu, au decis să se despartă şi să pună capăt căsătoriei lor. Acest lucru s-a întâmplat în ianuarie, a confirmat actorul, invitat la emisiunea Wowbiz de la Kanal D, explicând că are o nouă relaţie şi că va deveni tată, pentru prima oară, la 54 de ani.
Claudiu Bleonţ a explicat: “Viaţa e o desfăşurare misterioasă, o creştere la care suntem chemaţi toţi…a cărei evoluţie ne scapă, pentru că nu avem parametri şi că, pe acest drum, eşti însoţit de fraţi şi surori.
Pe parcursul relaţiei ne-am regăsit în situaţia de a nu ne mai putea împlini”, a spus acesta, vorbind despre divorţul său.
“Am rămas împreună şi cu Irina. Am rămas împreună şi cu Beatrice”, a vorbit actorul despre fostele iubiri din viaţa sa, mărturisind că nu se gândea deloc că viaţa sa ar putea lua o astfel de turnură. Bleonţ spune că relaţia cu fosta soţie se încheia atunci când a început relaţia cu actuala sa parteneră, care îi va dărui un copil.
Claudiu Bleonţ a explicat că nu a aflat încă sexul viitorului său copil.
Actorul a vorbit şi despre un fost scandal sexual, mediatizat în tabloide, care a implicat-o pe Nadine, care l-a acuzat de hărţuire sexuală după ce au jucat împreună într-o piesă. Bleonţ susţine că aceasta a vrut încă de la prima repetiţie să se înţeleagă şi să fabrice pentru presă un scandal sexual.
Acesta a mai spus şi că “cele mai multe lucruri le-a învăţat din divorţuri, pentru că numai pierzând ceva ce şi-a dorit cu ardoare a putut să îl vadă cu alţi ochi şi să înţeleagă altfel lucrurile”.
Bleonţ a mărturisit că fosta sa soţie va afla de la televizor că va deveni tată.

Vezi si

Regizorul Christopher Nolan primește titlul de Cavaler din partea Regelui Charles

Regizorul britanico-american Christopher Nolan va fi făcut Cavaler, iar soţia sa, Emma Thomas, producătoarea tuturor …