Sunday , April 28 2024

Cine va participa la încoronarea Regelui Charles al III-lea și cine sunt marii absenți

Lideri străini, capete încoronate, aleşi – 2.000 de invitaţi selectaţi cu grijă vor asista la încoronarea regelui Charles al III-lea la Westminster Abbey, mult mai puţini decât cei 8.000 prezenţi la încoronarea reginei Elisabeta a II-a în 1953, notează AFP. Regele Charles al III-lea va fi încoronat în data de 6 mai la Londra.

Participanţi:
Prinţul Harry, care s-a rupt de casa regală şi a părăsit Marea Britanie în 2020 pentru California, şi-a confirmat prezenţa după luni de negocieri cu Palatul Buckingham.
Numeroşi lideri străini, precum preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr, precum şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi premierul australian Anthony Albanese.
Premierul britanic Rishi Sunak şi soţia sa Akshata Murty, precum şi principalii membri ai guvernului.
Capete încoronate din întreaga lume, printre care din Spania regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia, din Danemarca prinţul Frederik şi prinţesa Mary, din Japonia prinţul Fuhimito şi prinţesa Kiko, prinţul Albert al II-lea de Monaco, iar din Iordania regele Abdullah al II-lea şi regina Rania.
Sute de persoane care au făcut ceva pentru comunitatea lor şi au fost decorate de Palatul Buckingham, cum ar fi elevul Max Woosey, care a dormit într-un cort în grădina sa timp de trei ani pentru a strânge bani pentru un ospiciu, sau Richard Thomas, care a livrat mai multe mii de medicamente bolnavilor în timpul pandemiei de COVID-19.
400 de tineri membri ai unor asociaţii susţinute de familia regală.
Un număr restrâns de 80 de membri ai Camerei Lorzilor şi ai Camerei Comunelor.
Copiii reginei consoarte Camilla, criticul culinar Tom Parker Bowles şi sora sa Laura Lopes, curatoare de artă.

Absenţi:
Preşedintele SUA Joe Biden va fi reprezentat de soţia sa, Jill Biden. Niciodată până acum un preşedinte american nu a asistat la încoronarea unui monarh britanic, au reamintit oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului.
Casa Albă a insistat că absenţa lui Joe Biden, despre care se ştie că este mândru de rădăcinile sale irlandeze, „nu a fost un semn de dispreţ”. Joe Biden a acceptat deja invitaţia regelui de a face o vizită de stat în Marea Britanie.
Meghan Markle, soţia prinţului Harry, va rămâne în California împreună cu cei doi copii ai lor, Lilibet şi Archie, care va împlini patru ani în ziua încoronării.
Persoane care nu au fost invitate:
Cei mai mulţi dintre cei 24 de duci care nu fac parte în niciun fel din familia regală, aceştia ducând greul presupusei dorinţe a regelui de a stabili o listă de invitaţi pe o bază meritocratică mai degrabă decât aristocratică. Ducele de Rutland şi-a exprimat dezamăgirea pentru Daily Mail, menţionând că “familii ca (a sa) sunt cele care au susţinut familia regală timp de 1.000 de ani”.
Soţii de parlamentari britanici.
Sarah Ferguson, fosta soţie a prinţului Andrew, fratele regelui, care încă locuieşte cu acesta la proprietatea lor din Windsor. Aventurile din trecut ale ducesei de York au stânjenit adesea familia regală.
Lady Pamela Mountbatten, fiica lui Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma, unchiul de-al doilea şi mentorul lui Charles, şi una dintre cele două domnişoare de onoare încă în viaţă ale reginei Elisabeta a II-a la căsătoria acesteia cu prinţul Philip, în 1947.

Un sondaj realizat la mijlocul lunii aprilie a arătat că aproape două treimi dintre britanici nu sunt interesaţi de încoronarea regelui, programată pentru 6 mai. În rândul tinerilor, 59% cred că regele Charles este „deconectat” de la vieţile supuşilor săi, un sentiment împărtăşit de 45% dintre britanici.

În plină criză privind costul vieţii şi o inflaţie care rămâne peste 10%, unii respondenţi au criticat costul organizării unui eveniment precum o încoronare, marcat de fast. Costul festivităţilor organizate cu ocazia încoronării nu se cunoaşte încă, însă conform estimărilor, încoronarea reginei Elisabeta a II-a în 1953 – cu siguranţă mai grandioasă decât cea planificată pentru Charles – s-a ridicat la peste 22 de milioane de euro.

Majoritatea britanicilor (54%) cred în continuare că instituţia monarhiei rămâne un element pozitiv pentru ţară şi aduce Marii Britanii mai mult decât costă, chiar dacă, din nou, cei mai tineri sunt mai sceptici (40%). (Sursa: Agerpres)

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …