Saturday , April 20 2024

Ce salarii au vedetele Antenei 1

Delia, campioana veniturilor la Antena 1: 20.000 de euro pe editie, ca jurat X Factor
Delia, campioana veniturilor la Antena 1: 20.000 de euro pe editie, ca jurat X Factor
Producătorii Antenei 1 se pregătesc să înceapă noul sezon în forţă. Aflată la a patra ediţie, emisiunea “X-Factor” rămâne cap de afiş şi revine cu Ştefan Bănică, Delia şi Horia Brenciu la masa juraţilor. Cu toate acestea, cireaşa de pe tort a toamnei este show-ul “Dansez printre vise”, care, deşi prezentat de veterana Mihaela Rădulescu şi de mai tânărul Victor Slav, este codaş la capitolul buget pentru salariile starurilor.
Proaspăt racolat din PRO TV, “băiatul de la Meteo”, cum este cunoscut Victor Slav, a bătut palma cu postul din Băneasa. Dacă în Pache Protopopescu primea lunar 2.800 de euro doar ca să citească prognozele de pe prompter, la Antenă se poate lăuda că a dat lovitura.
2.500 de euro va încasa fostul soţ al Biancăi Drăguşanu pentru fiecare ediţie a noului show “Dansez printre vise”, susţin surse de încredere din trust. Deşi nu pare o sumă mică, devine modică în comparaţie cu bugetele rezervate vedetelor angrenate în proiectul “X-Factor”.
Potrivit informaţiilorLibertatea, Delia e considerată campioana încasărilor în post, cu 20.000 de euro pentru fiecare ediţie jurizată, adică 80.000 de euro pe lună! Deşi e vedetă cu state vechi şi reputaţie de divă, nici Mihaela Rădulescu nu se bucură de o remuneraţie spectaculoasă. Se pare că salariul ei se ridică puţin peste cel al partenerului de platou, Victor Slav, dar nu depăşeşte 4.000 de euro pe ediţie.
Odată stabiliţi juriul şi prezentatorii, formatul “Dansez printre vise” are nevoie şi de dansatori, vedete şi profesionişti. Diana Munteanu Niculescu şi Oana Zăvoranu au fost primele anunţate oficial ca făcând parte din echipă.
Cele două şi partenerii lor se vor înfrunta în ring cu o pereche redutabilă: Daniela Crudu (foto) şi profesionistul Bogdan Boantă. Dar negocierile continuă… Printre numele vehiculate se numără Vica Blochina, Vladimir Drăghia şi Bianca Rus.
libertatea.ro
 

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …