Saturday , April 20 2024

Ce le-a spus Regina lui Kate si William cand a vazut cum sunt imbracati

Ducii de Cambridge și Regina Elisabeta (93 de ani) au participat la Chelsea Flower Show, luni (20 mai). Este unul din evenimentele preferate ale familiei regale britanice, iar aceștia s-au îmbrăcat pe măsură.

Participarea la show-ul anual de horticultură este o tradiție pentru familia regală. La sosirea Reginei la eveniment, aceasta a fost întâmpinată de ducii de Cambridge. O gradina conceputa pentru familii a fost amenajata cu ajutorul ideilor lui Kate, care a avut grija sa se regaseasca acolo plantele iubite de membrii familiei regale.

Cu prilejul spectacolului floral organizat la Royal Horticultular Society din Londra, Regina Elisabeta a optat pentru o rochie colorată cu imprimeu și un palton verde-deschis, iar Kate Middleton (37 de ani) a purtat o rochie înflorată, în ton cu evenimentul. În picioare, ducesa de Cambridge a purtat o pereche de pantofi decupați, de culoare bej, cu toc ortopedic. Prințul William (36 de ani) a venit într-un costum foarte elegant, o cămașă albă și o cravată albastră. Regina Elisabeta nu a putut să se abțină și le-a făcut un compliment „jucăuș” ducilor de Cambridge.

„Sunteți foarte îngrijiți”, le-a spus Regina lui Kate și William.

„M-am gătit!”, a răspuns ducele de Cambridge, potrivit Daily Mail. Pe tot parcursul vizitei, Kate Middleton a cules frunzulițe și crengi, pe care le-a băgat în geanta sa de firmă.

Kate Middleton i-a făcut cunoștință reginei cu contractantul David Dodds, și cu cei doi peisagiști, Andree Davies și Adam White. Ducesa i-a mărturisit bunicii lui William că de grădina din Chelsea s-a ocupat o echipă foarte mare de oameni, printre care și mulți voluntari. Pe tot parcursul evenimentului, Kate Middleton i-a explicat Reginei despre plante, despre paleta de culori aleasă de peisagiști, toate acestea în timp ce prințul William mergea zâmbitor în spatele lor. Înainte să vorbească cu peisagiștii despre cum vor aranja grădina pentru prestigiosul eveniment, Kate Middleton s-a consultat cu Regina și s-a asigurat că aceasta va găsi plantele și florile copilăriei. În grădina regală din Chelsea se găsesc morcovi și sfeclă, pe care Regina și-a amintit că obișnuia să le planteze cu sora ei Margaret. Mai mult, a fost făcută și o cascadă în miniatură, tribut celei din Norfolk, pe care Majestatea Sa o adoră.

Amintiriile copacilor copilăriei lui William și Kate au fost de asemenea incluse în acest proiect inedit. Așa cum era de așteptat, nu au lipsit nici florile de „nu-mă-uita”, preferatele prințesei Diana.

click.ro

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …