Friday , March 29 2024

Bryan Cranston, vedeta serialului „Breaking Bad”, nu și-a recăpătat complet mirosul și gustul la 9 luni după ce a avut COVID

Bryan Cranston, actorul principal din serialul american Breaking Bad, diagnosticat cu COVID-19 în luna martie, spune că încă simte efectele bolii.

Actorul în vârstă de 64 de ani a povestit despre experinţa sa cu noul coronavirus la emisiunea The Ellen DeGeneres Show. Cranston a mărturisit că, nouă luni mai târziu după ce el şi soţia lui au contractat virusul, şi-a recuperat simţul gustului şi al mirosului doar în proporţie de 75 la sută, notează publicaţia People.

„Singurul lucru care persistă până astăzi este faptul că am pierdut un procent din capacitatea mea de a simţi gustul şi mirosul. Cred că aceasta a revenit în proporţie de 75 la sută, dar dacă cineva face cafea şi intru în bucătărie nu pot să simt mirosul”, a spus Cranston, care a precizat că boala nu a durat în cazul său decât zece zile.

„Am fost totuşi foarte norocoşi, cu toată seriozitatea. Am avut dureri câteva zile, dar nu au fost suficient de puternice pentru a ne ţine la pat”, a continuat actorul, menţionând că a avut febră timp de trei ore, după care s-a simţit doar obosit.

Cranston a făcut public diagnosticul în luna iulie, pe Instagram, iar in august a dezvăluit că şi-a recuperat simţul gustului şi al mirosului în proporţie de 75 la sută. Tot atunci şi-a anunţat intenţia de a dona plasmă, pentru a ajuta la recuperarea altor pacienţi cu COVID-19.

 

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …