Thursday , March 28 2024

Brad Pitt: Mariajul cu Jennifer Aniston a fost patetic

Actorul în vârstă de 47 de ani a declarat într-un interviu pentru revista americană “Parade” că mariajul cu Jennifer Aniston a fost patetic, scrie dailymail.co.uk.
“Mi-am petrecut anii ’90 încercând să mă ascund. Am început să mă satur de mine stând pe o canapea, fumând marijuana. Începusem să mă simt patetic, nu trăiam o viaţă interesantă”, a declarat actorul.
Vedeta a mărturisit că unul dintre motivele pentru care se simţea patetic era mariajul cu Jennifer Aniston.
“Căsnicia mea a avut o legătură cu asta. Am încercat să pretind că mariajul era ceva ce nu exista în realitate”, a declarat Pitt.
Brad Pitt a vorbit şi despre relaţia sa cu Angelina Jolie, mărturisind că unul dintre cele mai inteligente lucruri pe care le-a făcut a fost să o facă pe aceasta mama copiilor săi.
“Sunt foarte fericit că Angie este mama copiilor mei. Este o mamă grozavă. Sunt extrem de fericit că o am”, a mărturisit actorul.
În contrast cu starea sa de spirit din anii ’90, Brad Pitt spune că în prezent este foarte mulţumit.
“Pun mult mai mult accent pe a fi un om mulţumit. Sunt fericit să fac alegeri adevărate, să fiu cu femeia pe care o iubesc, Angie, şi să construiesc familia pe care o iubesc atât de mult”, a declarat actorul.
Brad Pitt a vorbit în cadrul interviului şi despre familia de şase copii pe care o are alături de Angelina Jolie.
“Am fost surprins să văd cât de automat este să îi creşti, cât de mult instinct e implicat. Acum am mare încredere în aceste lucruri. Dacă aud un sunet noaptea, mă trezesc pentru că este posibil ca unul dintre copii să aibă nevoie de mine”.
Actorul a declarat că nu îi place ca presa să se implice în relaţia pe care o are cu Angelina Jolie şi a criticat articolele care vorbesc despre despărţiri şi împăcări între cei doi.
“Ne vom căsători când toată lumea va putea să facă asta. Nu ne despărţim. Şi nu vom avea al şaptelea copil încă”, a declarat actorul.
Brad Pitt a fost căsătorit cu Jennifer Aniston timp de cinci ani. Angelina Jolie a mai fost căsătorită cu Johnny Lee Miller, din 1996 până în 1999, şi cu Billy Bob Thornton, din 2003 în 2006.
Angelina Jolie şi Brad Pitt au împreună şase copii, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …