Wednesday , April 24 2024

Brad Pitt, declaratie emotionanta despre decizia Angelinei de a-si amputa sanii

brangelina

Angelina Jolie a luat o decizie radicală, după ce a aflat că are şanse de 87% să dezvolte cancer mamar: actriţa şi-a extirpat ambii sâni, pentru a se asigura că nu va muri precum mama ei.
Vedeta a anunţat, zilele trecute, într-un editorial publicat în The New York Times, cum a luat această decizie şi că acum speră să aibă o viaţă lungă alături de copiii ei. Angie a rămas îndurerată şi pe de o parte speriată de la moartea mamei sale, Marcheline Bertrand, din 2007, care a făcut cancer la sân.
Astfel, ea a luat decizia de a se supune unor teste pentru a afla ce risc de cancer la sân are. Când a descoperit că acesta e mare, de 87%, actriţa de 37 de ani a decis că e mai bine să renunţe la sânii ei admiraţi de o lume întreagă decât să trăiască cu groaza că într-o zi va avea groaznica boală.
Iubitul ei, Brad Pitt, a declarat că o admiră enorm pe Angelina pentru ce a făcut: “Ştiu ce a însemnat decizia asta şi am trăit-o îmrepună cu Angelina, iar gestul ei şi a celorlalte femei care au făcut acest pas mi se pare absolut eroic”, a menţionat actorul într-o declaraţie de presă.
libertatea.ro

Vezi si

FOTO. Celine Dion, despre boala ei teribilă: “Nu am învins-o. Este încă în mine și va fi mereu”

Celine Dion a pozat pentru coperta celei mai noi ediții a revistei Vogue Franța. Artista …