Sunday , June 20 2021

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, filmul lui Radu Jude premiat cu Ursul de Aur la Berlin, rulează de vineri la cinema

Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, marele câştigător al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va rula pe marile ecrane din ţară începând de vineri.

Filmul, premiat cu Ursul de Aur, va rula în cinematografele deschise din: Bucureşti (Happy Cinema, Cinema Muzeul Ţăranului), Alexandria (Happy Cinema), Bacău (Happy Cinema), Bistriţa (Happy Cinema), Buzău (Happy Cinema), Caransebeş (Cinema Luna), Focşani (Sala Balada, Happy Cinema), Iaşi (Cinema Ateneu), Odobeşti (Casa de Cultură), Oraviţa (Cinema 3D), Oţelu Roşu (Cinema 3D), Petroşani (Cinema 3D Victoria), Reşiţa (Cinema Dacia 3D), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta) şi Slobozia (Casa de Cultură).

Dacă situaţia epidemiologică o va permite, filmul va ajunge în perioada următoare pe toate marile ecrane din România, se arată într-un comunicat.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat, le provoacă în viaţa acesteia.

Din distribuţie fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache şi Ilinca Hărnuţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie, iar de costume, Cireşica Cuciuc. Producător este Ada Solomon şi coproducători sunt Paul Thiltges, Adrien Chef, Jiří Konečný şi Ankica Jurić Tilić.

The Hollywood Reporter a titrat că filmul este „o usturătoare satiră socială despre sex, minciuni şi casete video”. „Jude rămâne o voce originală îndrăzneaţă în cinema-ul european modern, cu lucruri importante de spus şi moduri tot mai aventuroase de a le spune… Delicios de nebune”.

Variety l-a considerat „provocator şi profan”, „unul dintre primele exemple de operă autentică de autor care au apărut într-o lume răscolită de Covid-19”. „Se simte ca fiind revoluţionar. O simplă premisă poate servi ca portal spre o critică socială profundă, pentru cei dornici să facă pasul hotărâtor”.

Deadline l-a văzut ca pe „un rechizitoriu nimicitor asupra României moderne”. Subliniind umorul negru, filmul „este profund inconfortabil şi revelator, stimulează gândirea, e jucat bine şi îşi apără punctul de vedere cu o claritate remarcabilă, având în vedere vibratoarele prezentate”.

Screen Daily a comentat că filmul este „o operă îndrăzneaţă a agentului provocator Radu Jude”. Despre lungmetrajul cineastului, publicaţia a scris că este „cea mai conflictuală lucrare fără remuşcări pe care am văzut-o de la Jude şi, probabil, de la oricare regizor român”.

 

Vezi si

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează. Antrenorul a confirmat: „Da, e adevărat, divorţăm”

Antrenorul Laurențiu Reghecampf a anunțat că a luat decizia de a se despărți de Anamaria …