Tuesday , April 16 2024

Axl Rose, desemnat cântăreţul cu cea mai mare amplitudine vocală, depăşind-o pe Mariah Carey

axl rose

Rockerul Axl Rose, solistul trupei Guns N’ Roses, a învins-o pe Mariah Carey în lupta pentru câştigarea titlului de cântăreţ cu cea mai mare amplitudine vocală din toate timpurile, potrivit unui studiu recent.
Site-ul de călătorii Concert Hotels a alcătuit un clasament, măsurând amplitudinile vocale ale unui număr de 70 de cântăreţi celebri, provenind din diverse epoci şi stiluri muzicale, şi a comparat apoi rezultatele obţinute cu un top muzical realizat de revista Rolling Stone şi cu diverse alte clasamente de pe internet, informează people.com.
După ce au măsurat cea mai înaltă notă muzicală, cea mai joasă notă muzicală şi amplitudinea vocală a acestor artişti – în rândul cărora au fost incluşi cântăreţi de legendă -, autorii studiului au constatat că Axl Rose este cel care a înregistrat atât cea mai joasă notă muzicală, cât şi cel cu cea mai mare amplitudine vocală.
Doar Mariah Carey, Christina Aguilera, Tina Turner şi Prince l-au depăşit pe Axl Rose în privinţa celui de-al treilea criteriu avut în vedere (cea mai înaltă notă muzicală).
Autorii acestui clasament spun că topul lor are o valoare pur informativă, reprezentând amplitudinea vocală înregistrată de fiecare dintre artiştii selecţionaţi, nu neapărat amplitudinea lor reală. Ei spun, totodată, că primul loc ocupat în acest clasament nu înseamnă neapărat că Axl Rose este cel mai bun cântăreţ din toate timpurile. Amplitudinea vocală este un bun indicator pentru talentul unui artist, dar există multe alte elemente care definesc talentul muzical: tonalitatea, creativitatea în interpretarea compoziţiei muzicale, versurile şi aptitudinile dinamice. Ei spun, de asemenea, că este util pentru un solist să aibă o trupă bună în spatele său.

Vezi si

O coțofană care s-a împrietenit cu un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia

O coțofană care s-a împrietenit cu un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia. …