Thursday , April 25 2024

AMANTI: Vanghelie si Oana Mizil, vacanta amoroasa in Alpii francezi

Paparazzii revistei Ciao! au ajuns in inima Alpilor francezi, unde Marian Vanghelie, cunoscut lider al PSD, primar al Sectorului 5 al Capitalei, casatorit si tata al unui baiat, si Oana Niculescu-Mizil, casatorita Tohme, deputat PSD, au fugit de lume si s-au ascuns, pentru o saptamana de miere, intr-o vila spectaculoasa, intr-un peisaj mirific, intr-un decor perfect pentru a-si arata unul altuia sentimentele care devenisera, probabil, greu de mascat chiar si in cele mai banale gesturi.
“Sedinte de partid” continuate in localuri pana tarziu in noapte, vizite oficiale in judete, actiuni comune la sfarsit de saptamana si masina personala a edilului de la Sectorul 5 al Capitalei pusa la dispozitia colegei de partid, toate aceste intamplari marunte au provocat in ultima vreme nenumarate barfe legate de o eventuala relatie, alta decat profesionala, intre Marian Vanghelie si Oana Niculescu- Mizil. “Un joc politic murdar”, a catalogat primarul zvonurile legate de presupusul amor clandestin.
Vanghelie a dus-o pe doamna deputat departe de barfe si speculatii, tocmai in inima Alpilor francezi, in statiunea Megeve, si a platit 120.000 de euro pentru o saptamana de iubire.
Cuplul de PSD-isti s-a cazat la Chalet Indigo, cea mai luxoasa vila din statiune, situata chiar la baza partiei, “dotata” cu chef si personal 24 din 24 de ore la dispozitia musafirilor, avand ca bonus si un Audi Q7 la scara. Practic, pretul impresionantei vile este, conform site-ului de inchirieri, de 80.000 de euro pentru sapte zile, restul de 40.000 insemnand contravaloarea bunatatilor puse la dispozitie pe perioada sejurului: cele mai scumpe sampanii, vinuri rare de colectie si delicatese de toate felurile. Ca un veritabil indragostit, Marian Vanghelie nu s-a limitat la a pune lumea la picioarele Oanei Mizil, ci a acceptat ca in vacanta sa fie insotit si de o parte a familiei iubitei lui: Lidia Niculescu Mizil, mama Oanei, si Donca, sora acesteia, cunoscuta publicului larg pentru relatia amoroasa cu Nicu Ceausescu din anii a80. Ca sa echilibreze situatia, Vanghelie si-a luat in calatorie si un om de-al lui, de incredere, consilier PSD in Primaria Capitalei si lider al sindicatului soferilor.

Vezi si

Jerry Seinfeld: ”S-a terminat cu industria cinematografică, a fost înlocuită de o dezorientare a spectatorilor”

Actorul Jerry Seinfeld, protagonistul serialului TV “Seinfeld”, a devenit în sfârşit regizor şi va asista …