Friday , April 19 2024

Adele anunta ca ar putea renunta la turnee

adele

După ce a terminat un lung turneu de 15 luni în Australia şi Noua Zeelandă, celebra cântăreaţă britanică a mărturisit că s-ar putea să renunţe la turnee. Adele a făcut această declaraţie chiar în timpul unui concert ţinut pe stadionul Auckland Mount Smart.
Succesul de casă al lui Adele (28) pe pământ australian poate rivaliza cu cel al unor nume mari precum Dire Straits, sau AC/DC, care au avut vânzări record ale discurilor şi biletelor la concerte.
Cântăreaţa a concertat în Brisbane, Perth, Sydney, Adelaide şi Melbourne, cu toate biletele vândute. În ciuda acestui fapt, ea susţine că „Turneele nu sunt lucruri la care mă pricep. Aplauzele mă fac să mă simt vulnerabilă. Nu ştiu dacă voi mai merge vreodată în turneu. Singurul motiv pentru care fac asta sunteţi voi, dar nu sunt sigură că e ceva care mi se potriveşte”, a spus Adele în faţa unei mulţimi de 40.000 de fani.
Michael Coppel, producătorul turneului australian, a declarat că „este posibil să nu o mai vedem în concert niciodată. Adele a spus că nu va mai concerta. Ea a organizat acest turneu ca o încununare a succesului ei profesional şi a cerinţelor copleşitoare de a apărea live. E imposibil de prevăzut ce va urma. Viitorul e plin de posibilităţi.”

Vezi si

VIDEO cu Katy Perry, în momentul în care îi cade bluza în direct la TV. S-a ascuns sub pupitru

Cântăreața americană Katy Perry a vrut să impresioneze cu o ținută vestimentară aparte în juriul …