Friday , March 29 2024

Actrița Anne Heche, în continuare în comă, conectată la aparate, după ce mașina ei a intrat într-o casă și a luat foc

Actriţa Anne Heche era luni în continuare spitalizată în stare critică, în comă şi conectată la un aparat respirator, la patru zile după ce a suferit răni grave în urma unui teribil accident de maşină produs în Los Angeles, a precizat un purtător de cuvânt al interpretei, potrivit Reuters.

Heche, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizată la scurt timp după ce maşina pe care o conducea a scăpat de sub control într-un cartier din Los Angeles şi a intrat într-o locuinţă care ulterior a luat foc, potrivit poliţiei.

Nicio persoană din locuinţă nu a fost rănită, dar casa a luat foc în urma impactului, necesitând intervenţia a zeci de pompieri, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al departamentului de poliţie din Los Angeles a spus luni că circumstanţele şi cauzele accidentului sunt în continuare în curs de investigare.

Heche este în comă şi nu şi-a recăpătat cunoştinţa după accident, a spus Michael McConnell, membru al companiei de impresariat din Los Angeles Zero Gravity Management, care o reprezintă pe actriţă.

”În acest moment, se află în stare extrem de critică”, a declarat el pentru Reuters într-un SMS adăugând că Heche ”are leziuni pulmonare semnificative care necesită ventilare mecanică şi arsuri care necesită intervenţie chirurgicală”.

Heche a devenit cunoscută graţie serialului de televiziune ”Another World”, care i-a adus un premiu Daytime Emmy, continuând cu alte roluri în serialul HBO ”Hung” şi în lungmetrajele ”Wag the Dog” şi ”Cedar Rapids”.

A ajuns în atenţia tabloidelor în anii 1990 pentru relaţia sa cu actriţa de comedie Ellen DeGeneres în perioada când DeGeneres a dezvăluit public că este lesbiană. După ce s-a despărţit de DeGeneres, Heche s-a căsătorit cu cameramanul Coleman Laffoon, de care a divorţat ulterior. A petrecut apoi câţiva ani într-o relaţie cu actorul James Tupper, coleg de distribuţie în serialul de televiziune ”Men in Trees”.

Vezi si

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului emisiunii de grădinărit de la BBC

Televiziunea din Coreea de Nord a cenzurat blugii producătorului unei emisiuni de grădinărit de la …