Friday , April 19 2024

Actorul Val Kilmer refuză tratamentul medical împotriva unei TUMORI din cauza credinţei sale

val kilmer

Actorul Val Kilmer a fost spitalizat săptămâna trecută din cauza unei tumori la gât. Cu toate acestea, familia se teme că din cauza credinţelor sale religioase, el ignoră problemele de sănătate, fiind cunoscut faptul că vedeta este adepta sectei Christian Science, ai cărei membri resping tratamentele medicale.
Familia se teme că actorul de 55 de ani ignoră tumoarea de la gât, despre care ştie de anul trecut şi în legătură cu care nu a luat nicio măsură dat fiind faptul că Val Kilmer este adeptul unui cult religios, Christian Science, potrivit Daily Mail.
Astfel, aceşti adepţi refuză să urmeze tratamente medicale şi consideră că bolile sunt de fapt nişte iluzii ce pot fi corectate prin rugăciune. Acesta pare să fie şi unul dintre motivele pentru care Val Kilmer a postat un mesaj ciudat pe Facebook.
“Vă mulţumesc pentru susţinerea arătată. Nu am avut o tumoare sau o operaţie de niciun fel. Am avut o complicaţie în cazul căreia cel mai bun mod de a fi îngrijit a fost sub atenta supraveghere a medicilor de la Urgenţă. Nu a fost nicio tumoare, nicio operaţie. Aşteptăm rezultatele radiografiilor şi voi fi alături de medicii mei, de familia mea şi de doctorul meu de la Christian Science când vom avea toate rezultatele. Apoi voi urma cea mai bună metodă şi voi reveni mai repede decât se poate scrie într-un articol tabloid despre un actor fără slujbă”, a spus Val Kilmer într-o postare pe Facebook.
Şocant este faptul că vedeta a acceptat să meargă la spital doar în momentul în care a început să tuşească şi să elimine sânge.

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …