Saturday , April 20 2024

Actorul american James Gandolfini – TONY SOPRANO – A MURIT la vârsta de 51 de ani

tony_soprano_17124400

Actorul american James Gandolfini, celebru prin rolul Tony Soprano în serialul HBO “Clanul Soprano”, a decedat la vârsta de 51 de ani, în Italia, a anunţat miercuri presa americană.
Actorul a murit în urma unei crize cardiace, potrivit site-urilor Variety şi TMZ.
Potrivit bbc.co.uk, Gandolfini se afla în Italia pentru a participa la un festival de film organizat în Sicilia.
James Gandolfini a devenit celebru cu rolul “naşului” din “Clanul Soprano”, care a rulat pe micile ecrane timp de opt ani, iar ultimul episod al acestei saga a unei familii de mafioţi din New Jersey, difuzat în Statele Unite pe 11 iunie 2007, a fost urmărit de mai multe milioane de spectatori. Pentru că ultimul episod al serialului nu a dat lămuriri exacte despre destinul “naşului”, mulţi au speculat că va urma un lungmetraj, însă producătorii au negat acest lucru.
Calificat de New York Times ca, “poate, cea mai mare operă a culturii americane din ultimii 25 de ani”, serialul “Clanul Soprano” a obţinut, de la crearea sa în 1999, cu 126 nominalizări şi 21 premii Emmy, dar şi cinci Globuri de Aur. Gandolfini a câştigat pentru rolul lui Tony Soprano 3 premii Emmy şi un Glob de Aur. La începutul lunii iunie, “Clanul Soprano” a fost desemnat serialul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane, într-un top alcătuit de Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild of America).
Oficialii HBO au confirmat informaţia, precizând că actorul se afla în vacanţă la Roma. “Suntem în stare de şoc şi simţim o tristeţe nemărginită după pierderea unui membru important al familiei noastre. A fost un om special, un mare talent, dar mai important o persoană iubitoare care trata pe oricine cu respect. Gândurile noastre se îndreaptă spre soţia şi copiii săi în aceste momente teribile. Îi vom simţi lipsa”, a precizat HBO într-un comunicat.
James Gandolfini a jucat în mai multe filme, dar la începutul carierei era totuşi nevoit să se întreţină din salariul de barman sau de manager de club, scrie NY Daily News. Un pas important l-a reprezentat rolul din “Un tramvai numit dorinţă” (1992), unde a jucat alături de Alec Baldwin şi Jessica Lange.
A cunoscut succesul după 1999, în pielea simpaticului mafiot Tony Soprano, cu un rol care i-a adus trei premii Emmy şi mai multe nominalizări.
Recent, James Gandolfini a apărut în drama “Zero Dark Thirty”, unde a jucat rolul directorului CIA.
Actorul era căsătorit cu Deborah Lin, un fost model, şi avea doi copii, unul dintr-o relaţie anterioară. (Mediafax)

Vezi si

Ucraina îl decorează pe actorul Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat

Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i …