Thursday , April 25 2024

“Copiii românilor din Diaspora”, dezbatere la Biblioteca Bucovinei

Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” împreună cu DGASPC Suceava organizează sub egida Consiliului Judetean Suceava, respectiv în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Suceava si Centrul Judetean de Resurse si Asistentă Educatională Suceava, cea de-a treia editie a dezbaterii “Copiii românilor din Diaspora”, care va avea loc miercuri, 8 august, începand cu ora 11.00, la Sala de Artă “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei. Evenimentul se desfasoară ca si în anii precedenti în cadrul Proiectului „Luna Diasporei” derulat în luna august de către Consiliul Judetean Suceava.copii diaspora-min

În cadrul dezbaterilor se va avea în vedere abordarea problematicii specifice situatiei copiilor ai căror părinti se află la muncă în străinătate, cu identificarea si punerea in discutie a diverselor situatii referitoare la copiii românilor plecati în afara tării, cu situatia copiilor rămasi acasă în grija unui singur părinte sau chiar a bunicilor sau a altor rude, cu informatii privind acest fenomen, cu modul de monitorizare si constatări exemplificative, inclusiv cu ceea ce se face în mod concret, din punct de vedere institutional, pe acest segment, cu abordările avute in vedere de diverse institutii si, bineinteles, cu discuții cu cei în cauză, care sunt invitati sa participe la eveniment, se arată într-un comunicat de presă transmis de Bibliteca Bucovinei.

Vezi si

Expoziție cu lucrările participanților la concursul de caligrafie “Istoria scrisă frumos. Să scriem caligrafic despre personalități ale Bucovinei”

În perioada 18 aprilie-23 mai 2024, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziție cu lucrările …