Copiii, chemati să-și creeze propria pușculiță la atelierele de creație de la Iulius Mall Suceava!

reportersite
23/01/20 ora:6:38pm

Creativitatea este un proces de învățare aparte, în care copiii au posibilitatea să își descopere pasiunile și să se exprime liber. Vino cu cel mic la Iulius Mall Suceava, în fiecare sâmbătă, și lasă-l să se distreze și să-și valorifice timpul liber într-un mod cât mai plăcut, la atelierele de creație!

 

Copiii iubesc culoarea și plastilina și simt deplin bucuria de a crea lucruri cu propriile mânuțe. De aceea, la atelierele de creație din acest sfârșit de săptămână, de la Iulius Mall Suceava vor avea prilejul să-și cultive imaginația. Specialiștii de la Creativ & Deco îi așteaptă pe cei mici, sâmbătă, la parterul Iulius Mall, în zona Kids, de la orele 14.00 și 15.00 să creeze pușculițe din lemn decorate cu plastilină 5D.

În cadrul celor două sesiuni creative, copiii vor primi de la Iulius Mall materialele necesare realizării obiectelor și vor putea lua acasă pușculițele create. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor.

Atelierele de creație vor continua și weekend-urile viitoare cu noi teme: pictură, desen sau decupaj.