Thursday , April 25 2024

Un individ băut a provocat o tamponare pe străzile din Siret, apoi s-a dus cu mașina la terasă

Bărbatul în vârstă de 65 de ani a refuzat să sufle în etilotest, fiind condus la Spitalul de Boli Cronice Siret unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei 

politia, masina noua Obiectiv

Poliția orașului Siret a fost sesizată luni seară asupra faptului că Vasile H., de 65 ani, din orașul localitate, aflat în vădită stare de ebrietate a condus autoturismul personal Mercedes, după care a tamponat un alt autoturism pe strada Alexandru cel Bun, iar apoi a plecat cu autoturismul.

La scurt timp autoturismul Mercedes, a fost identificat pe str. Unirii din orașul Siret și în apropiere, la o masa pe terasa unui bar, în prezența unui martor la accident, a fost identificat conducătorul auto Vasile H.

Fiind întrebat cu privire la împrejurările tamponării și a împrejurărilor în care autoturismul a ajuns la aproximativ 300 de metri distanță de locul tamponării, conducătorul auto nu a vrut să declare nimic, fiind necooperant.

Mai mult, când i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest acesta a refuzat categoric, fiind condus la Spitalul de Boli Cronice Siret unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”. (O.S.)

 

Vezi si

Conferința de închidere a unui Program  Operațional România – Ucraina derulat de Inspectoratul de Jandarmi Suceava

În data de 17 aprilie 2024, s-a desfășurat conferința finală a Programului Operațional România – …