Saturday , June 22 2024

Prof. Silvia-Corina Nuțu, directoarea Colegiului Național ”Mihai Eminescu”: Îl susțin pe Lucian Harșovschi pentru calitățile sale ca om și ca profesionist

Silvia-Corina Nuțu este profesor doctor, specialitatea limba engleză și limba spaniolă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, în prezent directorul acestui colegiu, dar și lector doctor colaborator al USV.

Sunt suceveancă, absolventă de liceu pedagogic, ceea mi-a oferit posibilitatea să-mi încep o carieră didactică destul de devreme. Îmi place să afirm despre mine cu mândrie că sunt produsul învățământului superior sucevean. La terminarea facultății, am obținut prin concurs o bursă națională de un an ca profesor de limba engleză la liceul Instituto de Educación Secundaria „Almenara” din Vélez-Málaga, Spania. La terminarea acestui stagiu mi s-a oferit posibilitatea să lucrez în învățământul spaniol, dar am optat pentru a reveni acasă, în Suceava, tocmai pentru a implementa tot ceea ce am învățat acolo, pentru a contribui la ridicarea standardelor educaționale de la noi.
În prezent, în calitate de director al celui mai mare colegiu național din municipiul Suceava, sunt preocupată de calitatea actului didactic astfel încât elevii noștri să dobândească acele competențe reale care să le permită accesul în învățământul superior cu succes. O atenție deosebită o acord cercetării în domeniul educației, dar mai ales formării viitorilor învățători și educatori, cărora le transmit din experiența mea, astfel încât să iubească copiii, să-i respecte pe părinții acestora și să devină profesioniști apreciați de comunitate. Nu în ultimul rând, susțin la nivel instituțional inițierea și derularea de proiecte de parteneriat cu instituții similare din Uniunea Europeană și, în ultima perioadă de timp, cu școli din regiunea Cernăuți, Ucraina, unde învață și etnici români. Mai mult decât atât, am primit cu căldură și dragoste, copiii refugiaților ucraineni, devenind principala opțiune a acestora în orașul Suceava. Toate acestea ne consolidează ca școală europeană, cu un colectiv didactic valoros, care a aderat la valorile și la democrația occidentală.

Îl susțin pe Lucian Harșovschi pentru calitățile sale ca om și ca profesionist în domeniul administrației publice. Să nu uităm că domnul Harșovschi este de peste un deceniu viceprimar al municipiului Suceava, ceea ce reprezintă o garanție incontestabilă a experienței sale în acest domeniu complex. A inițiat numeroase proiecte alături de echipa liberală demonstrând inițiativă, creativitate, viziune și abilități pentru lucrul în echipă, totul pentru dezvoltarea orașului nostru. Este un om energic, implicat și un adept al lucrului bine făcut în slujba sucevenilor de toate categoriile și de toate vârstele. Cunoaște îndeaproape problemele orașului, are soluții pentru rezolvarea acestora și, mai mult decât atât, știe cum să ducă la bun sfârșit o inițiativă materializată într-un proiect de succes. Faptul că a petrecut o perioadă în Statele Unite și a cunoscut îndeaproape democrația americană este o garanție că toate demersurile și deciziile sale în calitate de primar vor fi transparente și se vor baza pe puterea legii.
Este un om de cuvânt, un bun familist, ceea ce-l face responsabil și preocupat pentru educație, pentru rezolvarea problemelor din învățământul sucevean. M-am alăturat echipei liberale pentru a-l sprijini pe Lucian Harșovschi atât în calitatea mea de profesor, cât și în cea de director de colegiu și fost inspector școlar. Sper ca experiența pe care am dobândit-o în cei peste 34 de ani de activitate în toate formele de învățământ să stea la baza inițierii și implementării proiectelor de dezvoltare în domeniul educației, imperios necesare pentru formarea noilor generații și pentru evoluția noastră ca societate modernă și democratică”, a declarat prof. Silvia-Corina Nuțu.

”Îi mulțumesc doamnei Nuțu pentru votul de încredere și am încredere că datorită experienței pe care o are, vom reuși să gândim și să implementăm proiecte pentru toate generațiile și pentru dezvoltarea municipiului Suceava. Pe 9 iunie Alegem Viitorul!”, a transmis Lucian harșovschi, candidatul PNL pentru conducerea Primăriei Suceava.

 

Comandat de PNL, filiala Suceava, cod AEP 21240015

Vezi si

Zona Vatra Dornei sub cod galben de ceață 

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică dimineață o avertizare de tipul cod galben de …