Tuesday , April 23 2024

Ministrul Cadariu: Ordonanța privind autorizarea funcționării în România a reprezentanțelor străine a fost aprobată 

Guvernul României a adoptat miercuri, Ordonanța privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine, a anunțat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.


“Până la momentul adoptării prezentei ordonanțe, autorizarea funcționării unei reprezentanțe străine în România era realizată în baza legislației stabilite în urmă cu peste 30 de ani! Așa cum poate fi ușor dedus, procedura prezenta un grad ridicat al poverii administrative, fapt pentru care am simplificat-o și am introdus factorul digital. În acest fel, transmitem un mesaj de stabilitate, predictibilitate și coerență mediului de afaceri străin care prospectează piața din România, în scopul derulării de investiții”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Pentru simplificarea și digitalizarea procedurii de înregistrare, prelungire și modificare a autorizațiilor de funcționare aferente reprezentanțelor străine în România, precum și de radiere din evidențele MAT, a fost stabilit temeiul legal pentru crearea unei aplicații electronice dedicate. Prin intermediul acesteia va fi asigurat și accesul la evidențe, într-un mod transparent și facil, cu respectarea legislației în domeniul datelor cu caracter personal.
Autorizațiile de funcționare ale reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine se vor elibera, conform actului normativ actualizat, pe o perioadă de minimum 1 an, cu posibilitate de prelungire pe aceeași perioadă.
Adoptarea ordonanței contribuie, totodată, la îndeplinirea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinată mediului de afaceri.

Vezi si

Conferința de închidere a unui Program  Operațional România – Ucraina derulat de Inspectoratul de Jandarmi Suceava

În data de 17 aprilie 2024, s-a desfășurat conferința finală a Programului Operațional România – …