Saturday , June 22 2024

Lucian Harșovschi: Iată și DOVADA că NU am calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar aflat pe rolul DNA

În timpul acestei campanii electorale, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, candidatul liberal pentru fotoliul de primar al municipiului Suceava, a fost subiectul mai multor zvonuri și al unor postări pe rețelele de socializare care susțineau că ar fi fost audiat sau anchetat de DNA.

Harșovschi a negat tot timpul acest lucru, a spus cu subiect și predicat că nici măcar nu a fost vreodată la DNA, dar, pentru a risipi orice îndoială, a solicitat Direcției Naționale Anticorupție o poziție oficială în ceea ce-l privește.

Joi, 6 iunie, Ciprian Mihai Morișcă, procuroul șef al Serviciului Teritorial Suceava al DNA, i-a transmis avocatului lui Lucian Harșovschi o adresă în care arată că viceprimarul Sucevei NU figurează ca având calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar aflat pe rolul Parchetului sucevean:

”Urmare a cererii dvs. înregistrată la data de 31.05.2024, vă comunicăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că la acest moment nu figuraţi ca având calitatea de suspect sau inculpat în vreunul din dosarele aflate pe rolul unității noastre de parchet.  

De altfel, potrivit art. 307 şi art. 309, alin.2  Cod procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să aducă la cunoştinţa suspectului sau inculpatului calitatea sa procesuală.

Totodată, facem precizarea că nu deţinem o evidenţă a persoanelor audiate în calitate de martor în dosarele instrumentate la nivelul serviciului”, se arată în răspunsul transmis de DNA Suceava.

Lucian Harșovschi nu a vrut să comenteze mai mult pe acest subiect, spunând doar ”Dumnezeu să ne dea gândul cel bun tuturor!”. (O.S.)

Vezi si

Zona Vatra Dornei sub cod galben de ceață 

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică dimineață o avertizare de tipul cod galben de …