Monday , April 29 2024

COD PORTOCALIU de vijelii și averse torențiale în județul Suceava

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineață o avertizare COD PORTOCALIU de instabilitate  atmosferică accentuată, care vizează toată partea de est a țării, inclusiv județul Suceava.

Conform ANM, de duminică, de la ora 15.00, până luni dimineață la ora 03.00, în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi  intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/m

De asemenea, a fost emisă și o avertizare COD GALBEN, valabilă în intervalul 6 august, ora 10 – 07 august, ora 06, în intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte fiind prognozate perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat
de peste 30…40 l/mp.

 

Vezi si

Conferința de închidere a unui Program  Operațional România – Ucraina derulat de Inspectoratul de Jandarmi Suceava

În data de 17 aprilie 2024, s-a desfășurat conferința finală a Programului Operațional România – …